„La atletism, alergăm cu cineva de mână”

Florin şi Lăcrămioara Niniță sunt nevăzători din naştere. În rest, sunt o familie cu probleme obişnuite: rate la bănci, planuri de vacanţă, sunt căsătoriţi de peste 10 ani… „Poate a fost greu la început, dar nu imposibil”, spune Lăcrămioara. În casa lor, toate lucrurile sunt puse într-o ordine doar de ei ştiută. „Când spălăm ceva, de exemplu, simţim la mâna dacă este curat sau nu, pentru că s-a inventat mizeria în Braille”, glumeşte Florin.

El este pasionat de muzică şi îi place să navigheze pe Internet. Mai cânta la orgă în timpul liber, însă i-ar plăcea să îl ajute un profesor. Citeşte piese de teatru: nu prea are răbdare cu descrierile lungi din romane. „De fapt, noi ascultăm aceste cărţi. Dacă ar fi să le citim în Braille, ne-ar ocupa o cameră întreagă la cât de mari sunt”, spune bărbatul. În schimb, soţia lui e mai răbdătoare. Cel mai mult a impresionat-o eroina oarbă, dar curajoasă, din romanul „Trandafirii negri”. Îi place să alerge şi să joace popice. A participat şi la Campionatul naţional de popice de la Iaşi. „Jocul e la fel ca la văzători, doar că cineva te aşază, că să poţi simţi pista. Noi aruncăm cu ambele mâini. La atletism, alergăm cu cineva de mână. Anul trecut, am participat chiar la crosul Loteriei Române”, se însufleţeşte femeia. Cel mai mare regret al familiei Niniță este că nu pot avea copii. „Ne bucurăm de realizările mici, pentru că acestea le aduc pe cele mari”, spune doamna Niniță. Încearcă să le facă pe toate singuri. Pe stradă se ghidează şi circulă împreună, dar la piaţă şi la instituţii au nevoie de însoţitor. „Nu ne bazăm pe alţii decât când e absolut necesar”, adaugă femeia. Informaţiile le ascultă la radio sau le caută pe Internet.

Dacă ar fi să-şi recapete vederea, şi-ar dori să lucreze din nou, să câştige mai mulţi bani şi să nu mai depindă atât de mult de ceilalţi. Acum sunt pensionari. „În vremurile bune” au fost angajaţi la „muncă invalizilor”. Confecţionau ambalaje de carton şi perii. „În ziua de azi, ne-au luat alţii meseriile. Deşi un nevăzător practică mult mai bine masajul, de exemplu, pentru că are simţul tactil dezvoltat, există prea mulţi văzători care fac asta şi noi nu mai avem loc. Ar trebui date legi care să ne protejeze în acest sens”, se încruntă Florin. De fiecare dată când au avut probleme în viaţă, mai întâi s-au informat şi apoi au riscat. De multe ori, nu au avut de ales, spun ei.

Cel mai mare vis al Lăcrămioarei este să câştige la Loto sau la un alt concurs şi să-şi poată permite un ochi bionic. Dar această tehnologie este foarte scumpă. Atât de scumpă încât îşi permite, pur şi simplu, să renunţe la acest vis. Chiar dacă tehnologiile pentru nevăzători sunt destul de costisitoare, familia Niniță foloseşte câteva astfel de softuri. La telefon utilizează un program care „traduce” vocal apelurile sau mesajele, la calculator au un program special pentru navigarea pe Internet. „Nu suntem oameni neputincioşi sau oameni care mai degrabă n-ar fi. Cei care ne consideră aşa, să încerce să se pună în locul nostru”, spune Lăcrămioara. De când s-au căsătorit şi până în anul 2006, familia Niniță a luptat pentru o casă a lor. „Când am fost în audienţă pentru a primi locuinţa, am fost întrebaţi dacă avem nevoie de un apartament întreg, că şi cum noi nu am fi oameni. De multe ori spun unii că suntem răi, dar noi luptăm doar pentru drepturile noastre”, spune sigură pe ea Lăcrămioara. Ştie că multe drepturi ale nevăzătorilor rămân doar pe hârtie. „Problema e că mulţi te privesc că şi cum ai avea probleme şi cu capul dacă ai probleme cu ochii”, completează Florin pe acelaşi ton.

Pur şi simplu ştiu când ceva este „frumos”…

Familia Niniță găseşte mereu puterea de a reuşi în orice problemă. Când unul are un moment de descurajare, celălalt ştie imediat cum să îl ajute. Aşa au învăţat să se ajute singuri, văzând că lumea nu se îngrămădeşte să o facă. „Mulţi mă întreabă dacă e adevărat că ţi se dezvoltă celelalte simţuri atunci când eşti orb. E adevărat că simţul tactil şi cel auditiv sunt folosite la maximum. De exemplu odată, când mergeam pe stradă, m-am ghidat după zgomotul produs de tocurile unei doamne. Asta până a luat-o pe alt drum”, îşi aminteşte râzând Lăcrămioara. Culoarea hainelor o ţin minte de când le cumpără. Apoi îşi amintesc mereu, în funcţie de textură şi formă, ce culoare are haina respectivă. Este greu şi câteodată mai şi greşesc, spun ei. „Există un aparat special care îţi spune culoarea, dar costă destul de mult şi nu ne permitem”, spune cu o urmă de regret Florin. Frumosul îl percep fie prin pipăit, fie prin auz. Pur şi simplu ştiu când ceva este „frumos”.  Preferă să ia viaţa în cheie comică şi nu tragică. „Acum ceva timp, au fost montate semafoare cu semnal sonor pentru nevăzători, dar le-au oprit repede. La fel şi cu programul care rostea numele staţiilor din autobuze. Ştiţi cum se zice, că o minune nu ţine mai mult de trei zile”, spune Lăcrămioara.

În Iaşi există peste 4.500 de persoane cu deficienţe de vedere. Aceştia luptă în fiecare zi atât cu boala lor, cât şi cu indiferenţa celor din jur. Asociaţia Nevăzătorilor din România încearcă să îi sprijine în faţa autorităţilor şi să le apere drepturile. „Avem foarte multe proiecte, dar nu avem specialişti care să le întocmească. Ne descurcăm şi noi cum putem. Acum avem cursuri de dans oferite de câţiva voluntari, iar în viitor sper să putem organiza un curs de calculatoare, finalizat cu o diplomă care să fie de folos la o eventuală angajare”, a declarat Costică Șoldan, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România – filiala Iaşi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: