Tinerii în societate și în Biserică

În lumea de astăzi este foarte important pentru oameni în general și pentru tineri în special să reușească în societate. Fără a cădea în prejudecata generalizării, modalitățile sau consecințele acestei reușite cu orice preț sunt adesea lipsite de valențe etice, în condițiile în care viața în Hristos nu pare a fi apanajul celor tineri. Dar Biserica are rolul de a trezi societatea și de a-i aminti că nu ea dă măsura tuturor lucrurilor. Și nu contează ce spun alții, atâta vreme cât noi știm ce zice Hristos. În acest context, cunoașterea, trăirea și practicarea valorilor creștine devine condiție a unei vieți echilibrate, în împăcare cu sine, cu semenii și cu Dumnezeu. Pentru aceasta, tinerii trebuie să înțeleagă corect libertatea proprie, să respecte libertatea celorlalți și să-și asume responsabilitatea pentru faptele lor.

Tinerețea este un timp în care omul trebuie să aleagă, să ia decizii, știind că toți tinerii au vocația sfințeniei. Dar pentru a ne putea pune speranța în tineri, trebuie mai întâi să investim în ei. Tinerii așteaptă să nu-i judecăm și să-i înțelegem chiar dacă ei înșiși, la vârsta asta, nu se înțeleg. Ei trebuie tratați ca parteneri ai mântuirii în Biserică, pentru că nu ne mântuim singuri, dar nici la grămadă.

Tinerii așteaptă să vadă în Biserică modele autentice de viață, nu un spațiu al legilor și al interdicțiilor

Dincolo de prejudecățile conform cărora religia ține de trecut, ortodoxia nu este doar un mod de a gândi, ci e un mod de a trăi întâlnirea cu Dumnezeu prin schimbarea vieții. De aceea, fiecare om are nevoie de ceva care să-l definească înaintea lui Dumnezeu. Adesea însă, o gravă „incultură pedagogică” îi împiedică să-și dezvolte vocațiile și să intre în contact cu bucuria întâlnirii cu Hristos.

Biserica trebuie să ajute generațiile tinere să-și pună întrebări asupra sensului existenței și să le ofere răspunsuri autentice la întrebările fundamentale ale vieții întrucât tânărul are nevoie să-și găsească punctele de reper în viața duhovnicească. Tinerii așteaptă să vadă în Biserică modele autentice de viață, nu un spațiu al legilor și al interdicțiilor. Biserica Ortodoxă este o Biserică vie, în care se produce o permanentă întinerire în Duhul Sfânt, iar Dumnezeu se adresează fiecăruia într-un mod personal. Ortodoxia nu este o ideologie sau un sindicat din care poți demisiona, ci este bucurie, stare de har și împlinire a vieții. De aceea, tinerii au nevoie de participare la viața efectivă a Bisericii, nu de superficialitate sau de o relație contabilicească cu Dumnezeu.

Singura libertate a unui om e libertatea față de păcat

Tinerii nu trebuie să se teamă să mărturisească prezența lui Hristos în viața lor pentru că sunt parte integrantă a planului prin care Hristos a înnobilat Biserica. Întrucât mântuirea nu este doar un punct care să fie atins, ci un întreg proces complex, tinerii trebuie să aibă dorința de a crește permanent împreună cu Hristos. Tinerețea ca stare de spirit include un dinamism și un curaj cu bun simț, elemente necesare responsabilizării personale și comunicării cu Dumnezeu și cu oamenii.

Orice tânăr trebuie să își dorească în mod liber întâlnirea cu Hristos, fiind convins că Domnul nu întârzie niciodată la întâlnire. Însă dorința de libertate îi determină pe tineri să aibă adesea o etică diferită de cea a Bisericii. Mentalitatea hedonistă și transformarea libertății în libertinaj îi fac pe tineri să scape din vedere un lucru esențial: singura libertate a unui om e libertatea față de păcat.

Tinerii își doresc să nu se mai simtă străini de Biserică, să nu constate o ruptură a experienței religioase de viața cotidiană. Este esențial ca atunci când se apropie cu sinceritate și entuziasm de orice formă de religiozitate, tânărul să nu fie tratat cu indiferență, pentru că el poate considera tăcerea o formă de agresivitate.

Într-unul dintre discursurile sale, Patriarhul Daniel spunea că în Biserică, nu există tineri sau bătrâni, ci doar tineri de vârste diferite. Totuși, tinerețea poate fi considerată o vârstă a îndoielilor fără de care credința nu poate să rodească. De fiecare dată când un tânăr constată că viața trupească nu e suficientă, începe să simtă un gol. Atunci trebuie să fie deschiși, sinceri, atenți și să-L caute cu adevărat pe Dumnezeu. Pentru a-i ajuta, Biserica trebuie să-i învețe să iubească și să-i încurajeze spre „a fi”, nu spre „a avea”. Și cum nu pot iubi ceea ce nu cunosc, e necesară ieșirea în întâmpinarea lor, deoarece atunci când înțeleg actualitatea mesajului, tinerii sunt dispuși să acționeze.

În lumea de astăzi este foarte important pentru oameni în general și pentru tineri în special să reușească în societate. Fără a cădea în prejudecata generalizării, modalitățile sau consecințele acestei reușite cu orice preț sunt adesea lipsite de valențe etice, în condițiile în care viața în Hristos nu pare a fi apanajul celor tineri. Dar Biserica are rolul de a trezi societatea și de a-i aminti că nu ea dă măsura tuturor lucrurilor. Și nu contează ce spun alții, atâta vreme cât noi știm ce zice Hristos. În acest context, cunoașterea, trăirea și practicarea valorilor creștine devine condiție a unei vieți echilibrate, în împăcare cu sine, cu semenii și cu Dumnezeu. Pentru aceasta, tinerii trebuie să înțeleagă corect libertatea proprie, să respecte libertatea celorlalți și să-și asume responsabilitatea pentru faptele lor.

Tinerețea este un timp în care omul trebuie să aleagă, să ia decizii, știind că toți tinerii au vocația sfințeniei. Dar pentru a ne putea pune speranța în tineri, trebuie mai întâi să investim în ei. Tinerii așteaptă să nu-i judecăm și să-i înțelegem chiar dacă ei înșiși, la vârsta asta, nu se înțeleg. Ei trebuie tratați ca parteneri ai mântuirii în Biserică, pentru că nu ne mântuim singuri, dar nici la grămadă.

Tinerii așteaptă să vadă în Biserică modele autentice de viață, nu un spațiu al legilor și al interdicțiilor

Dincolo de prejudecățile conform cărora religia ține de trecut, ortodoxia nu este doar un mod de a gândi, ci e un mod de a trăi întâlnirea cu Dumnezeu prin schimbarea vieții. De aceea, fiecare om are nevoie de ceva care să-l definească înaintea lui Dumnezeu. Adesea însă, o gravă „incultură pedagogică” îi împiedică să-și dezvolte vocațiile și să intre în contact cu bucuria întâlnirii cu Hristos.

Biserica trebuie să ajute generațiile tinere să-și pună întrebări asupra sensului existenței și să le ofere răspunsuri autentice la întrebările fundamentale ale vieții întrucât tânărul are nevoie să-și găsească punctele de reper în viața duhovnicească. Tinerii așteaptă să vadă în Biserică modele autentice de viață, nu un spațiu al legilor și al interdicțiilor. Biserica Ortodoxă este o Biserică vie, în care se produce o permanentă întinerire în Duhul Sfânt, iar Dumnezeu se adresează fiecăruia într-un mod personal. Ortodoxia nu este o ideologie sau un sindicat din care poți demisiona, ci este bucurie, stare de har și împlinire a vieții. De aceea, tinerii au nevoie de participare la viața efectivă a Bisericii, nu de superficialitate sau de o relație contabilicească cu Dumnezeu.

Singura libertate a unui om e libertatea față de păcat

Tinerii nu trebuie să se teamă să mărturisească prezența lui Hristos în viața lor pentru că sunt parte integrantă a planului prin care Hristos a înnobilat Biserica. Întrucât mântuirea nu este doar un punct care să fie atins, ci un întreg proces complex, tinerii trebuie să aibă dorința de a crește permanent împreună cu Hristos. Tinerețea ca stare de spirit include un dinamism și un curaj cu bun simț, elemente necesare responsabilizării personale și comunicării cu Dumnezeu și cu oamenii.

Orice tânăr trebuie să își dorească în mod liber întâlnirea cu Hristos, fiind convins că Domnul nu întârzie niciodată la întâlnire. Însă dorința de libertate îi determină pe tineri să aibă adesea o etică diferită de cea a Bisericii. Mentalitatea hedonistă și transformarea libertății în libertinaj îi fac pe tineri să scape din vedere un lucru esențial: singura libertate a unui om e libertatea față de păcat.

Tinerii își doresc să nu se mai simtă străini de Biserică, să nu constate o ruptură a experienței religioase de viața cotidiană. Este esențial ca atunci când se apropie cu sinceritate și entuziasm de orice formă de religiozitate, tânărul să nu fie tratat cu indiferență, pentru că el poate considera tăcerea o formă de agresivitate.

Într-unul dintre discursurile sale, Patriarhul Daniel spunea că în Biserică, nu există tineri sau bătrâni, ci doar tineri de vârste diferite. Totuși, tinerețea poate fi considerată o vârstă a îndoielilor fără de care credința nu poate să rodească. De fiecare dată când un tânăr constată că viața trupească nu e suficientă, începe să simtă un gol. Atunci trebuie să fie deschiși, sinceri, atenți și să-L caute cu adevărat pe Dumnezeu. Pentru a-i ajuta, Biserica trebuie să-i învețe să iubească și să-i încurajeze spre „a fi”, nu spre „a avea”. Și cum nu pot iubi ceea ce nu cunosc, e necesară ieșirea în întâmpinarea lor, deoarece atunci când înțeleg actualitatea mesajului, tinerii sunt dispuși să acționeze.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: