„Iubirea de ţară este treaptă către moștenirea cea promisă a împărăției lui Dumnezeu”

Patriotismul este un sentiment de dragoste şi devotament faţă de patria şi poporul din care facem parte. Fiecare cetăţean este conştient de apartenenţa sa la o naţiune: aşa cum aparţine unei familii, tot aşa aparţine unei naţiuni distincte, determinată prin limbă, credinţă, istorie şi alte însuşiri specifice. Aceste noţiuni se reflectă ca însuşiri sufleteşti şi le putem observa prin comportamentul şi convingerea fiecărui om, fiind expresia unor sentimente. În continuare, pr. dr. Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor şi profesor de istorie la Seminarul Teologic Ortodox Liceal „Sfântul Vasile cel Mare” din Iaşi, ne va vorbi despre implicaţiile acestui sentiment de apartenenţă naţională şi legătura dintre patriotism şi Biserica Ortodoxă.

 

Cum putem defini patriotismul şi sentimentul de ataşament faţă de caracterul naţional în epoca globalizării?

Prima informație pe care o poate accesa cineva interesat de semnificația cuvântului patriotism, cea din DEX, ne arată că patriotismul este un sentiment de dragoste și devotament față de patrie și de popor, statornicit în decursul istoriei. Naționalismul este definit în aceeași sursă drept o doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor și aspirațiilor naționale. Patriotismul (din latină patria: tărâm părintesc) trebuie înțeles ca promovarea unui neam printre celelalte, ca afirmare și manifestare a propriei noastre identități în raport cu ceilalți. Epoca aceasta a globalizării, chiar dacă în unele opinii are drept efect dizolvarea identităților, totuși cred că are meritul de a pune în evidență caracterele tari și identitățile bine definite. Unul dintre principiile organizării lumii în care trăim este și acela al unității în diversitate și al respectului reciproc. În acest sens, Nicolae Iorga spunea că „un patriot se recunoaște prin faptul că iubește, respectă și caută să adune și să îmbunătățească tărâmurile și oamenii”, iar Mihail Sadoveanu arăta că „patriotismul nu înseamnă ura împotriva altor neamuri, ci datorie către neamul nostru; nu înseamnă pretenţia că suntem cel mai vrednic popor din lume, ci îndemnul să devenim un popor vrednic”.

Care sunt avantajele unui sentiment de apartenenţă la o naţiune, în afară de asigurarea solidarităţii celor care trăiesc în condiţii sociale şi culturale relativ omogene?

Este avantajul de a-ți cunoaște părinții și moștenirea pe care o ai de la ei. Este avantajul de a purta hainele care ți se potrivesc, fără a fi sedus de straiele strălucitoare ale altora care pot să-ți fie ori prea strâmte, ori prea largi pentru măsura ta. Este maturitatea de a putea vorbi cu ceilalți fără a tânji la ceea ce sunt ei, ci la ceea ce te pot ajuta pe tine să devii.

„Dacă sentimentul patriotic îi face solidari pe oamenii care locuiesc sau aparțin aceluiași popor, religia îi pune în relație cu Dumnezeu – Creatorul tuturor popoarelor”

Patriotismul este văzut de multe ori ca un muzeu în care nu mai intră nimeni. Ce fel de patriotism cultivă astăzi şcoala?

După cum am vorbit la început, patriotismul este un sentiment care poate sau nu să fie cultivat, încurajat să se dezvolte, dar pe care-l avem sădit în noi. Un muzeu care-ți vorbește despre faptele celor de dinaintea ta poate fi ignorat, însă este mai greu să-ți înăbuși un sentiment legitim, ființial. Școala, alături de Familie și Biserică, îl însoțește pe copil pe acest drum al devenirii sale, spre aflarea și afirmarea propriei identități. O face prin materiile studiate, între care Limba și literatura română, Istoria și Geografia ocupă un loc aparte din această perspectivă, prin dascăli de vocație și prin activități extracurriculare care-i ajută pe elevi să se cunoască pe sine și pe ceilalți, dezvoltându-și aptitudinile și capacitatea de a lucra în echipă, formându-și atitudini de respect față de personalitatea celor de lângă ei.

Napoleon Bonaparte spunea că patriotismul este cea dintâi religie a omului civilizat. Care este legătura dintre patriotism şi religie?

Patriotismul este expresia legăturii omului cu spațiul și cu timpul, în timp ce religia este relația omului cu eternitatea și cu nemărginirea. Dacă sentimentul patriotic îi face solidari pe oamenii care locuiesc sau aparțin aceluiași popor, religia îi pune în relație cu Dumnezeu – Creatorul tuturor popoarelor. Patria pământească a celor care „nu au cetate stătătoare” este cadrul pe care l-a lăsat Dumnezeu omului întru devenirea sa, familia pe care i-a rânduit-o Tatăl ceresc. După cum iubirea față de aproapele nostru este treaptă a iubirii către Dumnezeu, putem spune că iubirea de țară și de moștenirea pe care am primit-o de la înaintașii noștri este treaptă în drumul nostru către moștenirea cea promisă a împărăției lui Dumnezeu.

„Să fim iubitori ai patriei din convingere și nu patrioți de paradă!”

Patriotismul constructiv, văzut ca sentiment de dragoste şi devotament faţă de patrie şi popor, a fost o virtute promovată de Biserică de-a lungul veacurilor? De ce?

Răspândirea creștinismului în spațiul carpato-danubiano-pontic a coincis cu procesul de formare a limbii și poporului român, cu etnogeneza. Nu am fost botezați la maturitate, ci din fragedă pruncie, astfel că ne-am descoperit și format odată identitatea de români și de creștini. În acest context era firesc ca Biserica să cultive dragostea față de limba vorbită de popor introducând-o în cărțile de cult, să promoveze exemplul conducătorilor care și-au sfințit viața prin fidelitatea și responsabilitatea față de poporul pe care Dumnezeu l-a încredințat lor să-l conducă și prin apărarea și mărturisirea credinței ortodoxe strămoșești chiar cu prețul vieții, așa cum au făcut Sfinții Martiri Brâncoveni acum 300 de ani. Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române și clerul ortodox și-au adus contribuția la toate marile evenimente din istoria țării, luându-și chiar asupra lor, atunci când situația a impus-o, responsabilitatea de locțiitori de domn (caimacam) sau membrii ai regenței domnești. Ca exemplu asupra modului cum a promovat Biserica ortodoxă română sentimentul responsabilității față de patrie aș aminti aici un cuvânt pe care l-a ținut mitropolitul Veniamin Costachi al Moldovei, la o dată necunoscută (se bănuiește că fie înainte de începerea Eteriei, sau înainte de întrunirea Adunării pentru redactarea Regulamentului organic), prin care îndemna pe boierii țării să-și unească forțele pentru a găsi cele mai potrivite mijloace pentru a scoate țara din situația de criză în care se afla: „ Să lăsăm dar, iubiţilor, toată vrajba şi prigonirea în zilele aceste crisime (de criză), când este nevoie a fi uniţi şi a socoti pentru binele de obşte a Patriei noastre, şi să înbrăţoşăm dragostea cea nefăţarnică şi fără vicleşug, să lăsăm interesul cel din parte care urmează din vătămarea cea de obşte şi să înbrăţoşăm toţi pre cel de obşte, că atuncea şi acel particularnic să înplineaşte, căci într-alt chip cu neputinţă este a să face ceva bun. Temistoclis era vrăjmaş de moarte lui Aristid, dar când s-au rânduit ei să meargă deputaţi pentru Patrie, la un loc depărtat, ajungând la hotarul Patriei lor, au zis Aristid: Temistocli, ia să lăsăm vrajba ce avem între noi pre piatra aceasta, căci călătorim pentru folosul maicei noastre a Patriei, şi întorcându-ne iarăşi pe aicea, vrând o vom lua atuncea, precum au şi urmat.

Să lăsăm dar şi noi în ceasul acesta, ori-ce avem unul asupra altuia, să ne înbrăţoşăm ca nişte fii a unei maice, căci trebue a ne sfătui pentru folosul Patriei noastre, ca să vorbim fără sfială, neavând între noi pre vânzătoriul şi ceale de aicea vorovite, nu vor fi pre uliţă auzite. (…)

Fieşte-carele dar cu slobodă limbă şi cu suflet duios de Patrie, nerăpindu-se de iubirea de sine, sau de a interesului particulariu, vorovească fără sfială cele ce socoteşte pentru obştescul folos şi pentru fericirea Patriei, şi darul cel dumnezeesc să întărească sfaturile noastre la un cuget şi să ne învrednicească a vedea fericirea ei şi scăparea de realele ce o au cuprins”.

Astăzi este ziua serbării Micii Uniri de la 24 ianuarie 1859. Cum putem fi patrioţi nu doar la evenimentele speciale?

Fiind patrioți cu adevărat mai ales în astfel de momente. Responsabilitatea față de patrie nu ține doar de autorități. Noi nu delegăm patriotismul pentru a-l analiza la aceștia, ci fiecare trebuie să se verifice pe sine asupra modului cum și-a îndeplinit obligațiile zilnice. Suntem patrioți în momentul în care în activitatea pe care o desfășurăm căutăm să fim cât mai buni și de folos celorlalți, conştienți fiind că efortul nostru, chiar dacă nu va fi intens mediatizat, nu va trece neobservat nici oamenilor și nici lui Dumnezeu. Să fim, așadar, iubitori ai patriei din convingere și nu patrioți de paradă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Creează un sit web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: