Efectul Matei și cele 10.000 de ore de muncă pentru succes

„Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua”

(Matei 25,29)

 

Cu toții apreciem succesul și ne gândim la persoanele care ajung să îl dobândească sub o anumită formă ca la niște oameni cu totul speciali, radical diferiți de oamenii obișnuiți care muncesc din greu. Și totuși, dacă modul în care percepem noi succesul este greșit?

De cele mai multe ori, considerăm că oamenii de succes își justifică ascensiunea individuală prin tipul de personalitate, stilul de viață și talentele speciale din naștere. Există chiar un fel de tipar întâlnit de foarte multe ori în cărți, filme sau orice fel de materiale motivaționale: eroul se naște în circumstanțe modeste, dar luptă pentru a se impune prin propriul talent și prin virtute. De fapt, aceste explicații personale nu funcționează concret. Orice om preia lucruri de la părinți și așa-numiții „sponsori”. Oamenii de succes sunt beneficiarii unor oportunități extraordinare și ai unor moșteniri culturale care le permit să învețe, să muncească din greu și să profite de mediul în care trăiesc într-un mod inaccesibil altora. Pare intrigantă această definiție a succesului, nu-i așa? Însă vom vedea cât de mult contează unde și când am crescut întrucât cultura căreia îi aparținem și moștenirile provenite de la strămoșii noștri ne modelează tiparele de reușită într-o manieră mult mai profundă decât ne putem noi imagina. O astfel de abordare întânim in cartea lui Malcom Gladwell – Excepționalii, o carte care merită toată atenția.

Cei mai buni studenți beneficiază de cele mai bune meditații și de cele mai multe încurajări

Stejarul cel mai înalt din pădure este cel mai înalt nu doar pentru că s-a dezvoltat din cea mai rezistentă ghindă, ci și pentru că nu au existat alți copaci care să îi blocheze lumina solară, solul din jur era adânc și fertil, niciun iepure nu i-a ronțăit scoarța cât era puiet și niciun pădurar nu l-a tăiat înainte de a ajunge la maturitate. Într-adevăr, oamenii de succes provin din semințe rezistente. Dar știm oare destule despre soarele care i-a încălzit, despre solul în care și-au înfipt rădăcinile și despre iepurii și tăietorii de lemne pe care au avut norocul să îi evite?

Sociologul Robert Merton a fundamentat conceptul numit „efectul Matei”, pornind de la finalul pildei talanților, din capitolul 25 al Evangheliei după Matei. Astfel, în lucrarea „The Matthew Effect in Science”, autorul a analizat ce înseamnă acest efect din punct de vedere sociologic în activitatea științifică. Pe scurt, concluzia a fost că cei mai renumiți cercetători se înscriu în „spirala succeselor” (succesele atrag succese), iar ceilalți cercetători, fără notoritate, se înscriu în „spirala eșecurilor”. Așadar, cei mai renumiți cercetători atrag cele mai multe onoruri și privilegii (au avantaje cumulative), chiar dacă există și alți cercetători cu rezultate științifice cel puțin la nivelul primilor, dar fără notorietatea acestora.

Chiar dacă vorbim de o egalitate de principiu, acest efect se extinde asupra majorității cazurilor din viețile oamenilor când vine vorba despre succes. Cei care au succes sunt cei care au cele mai multe șanse să se bucure de oportunități speciale, care îi duc la și mai multe succese. Bogații sunt cei care se bucură de cele mai mari scutiri de taxe. Cei mai buni studenți sunt cei care beneficiază de cele mai bune meditații și de cele mai multe încurajări. Așadar, succesul poate fi rezultatul a ceea ce sociologii numesc „avantaj cumulativ”. Un om de succes nu pornește la drum ca personaj excepțional, dar pleacă de pe o poziție ceva mai bună și știe să profite de oportunitățile ce îi ies în cale.

Succesul înseamnă cu mult mai mult decât talent

Adesea, succesul înseamnă talent plus pregătire. Însă pe măsură ce sunt examinate carierele oamenilor de succes, se concluzionează că talentul înnăscut este devansat de aportul tot mai mare pe care îl capătă pregătirea individuală. Un studiu arată că, odată ce există abilitatea pentru a intra într-o școală de muzică de vârf, de exemplu, ceea ce îl distinge pe un student de altul sunt zelul și dăruirea cu care exersează. Cei care au ajuns în vârf nu muncesc mai mult decât ceilalți și atât. Ei muncesc mult, mult mai mult.

Cu toții cunoaștem ideea că pentru a obține excelența și pentru a reuși este nevoie de muncă, însă cât anume ar trebui să muncim pentru a obține succesul? Cercetătorii au ajuns chiar la un număr care dă nota excelenței autentice: zece mii de ore. Asta înseamnă o muncă asiduă timp de aproape 10 ani. Acesta este un interval de timp enorm și greu de atins până la vârsta adultă de unul singur. Trebuie să ai în jurul tău oameni care să te încurajeze și să te susțină. Ai nevoie de o stabilitate financiară, care să îți permită să ai un program special pentru a putea avea șansa de a fructifica aceste ore.

Mozzart este celebru pentru faptul că a început să compună muzică de la vârsta de șase ani. Însă după standardele marilor compozitori, lucrările sale timpurii nu sunt cu nimic ieșite din comun. Primul concert considerat de geniu pentru Mozzart a fost compus abia la vârsta de 21 de ani, după mai bine de zece ani în care celebrul muzician a compus concerte. Așadar, exercițiul nu e acel lucru pe care îl faci când ajungi undeva, ci e acel ceva pe care îl faci ca să ajungi undeva.

Beatles și Bill Gates – despre oportunitatea de a studia intens

Iată încă două exemple de succes care vin în sprijinul afirmațiilor făcute mai sus: Beatles și Bill Gates. Membrii formației Beatles lucrau împreună de ceva vreme atunci când și-au făcut apariția în SUA. Timpul scurs între fondarea trupei și cele mai mari realizări artistice ale lor a fost de zece ani. În 1960, pe vremea când erau o trupă de liceeni dornici să se afirme, au fost invitați să cânte la Hamburg, în Germania, de către un patron căruia i-a venit ideea de a aduce trupe rock pentru a cânta în cluburi. Nu erau plătiți bine și nici nu se bucurau de apreciere foarte mare din partea publicului, dar secretul a stat în timpul efectiv în care trupa era obligată să cânte. Ajunseseră să cânte 7 seri pe săptămână, astfel încât în anul 1964 aveau deja la activ aproximativ 1200 de prestații live. Majoritatea trupelor de astăzi nu înregistrează un asemenea număr de spectacole nici măcar în întreaga carieră. Ce a însemnat acest lucru pentru cariera lor ulterioară, știm cu toții.

Al doilea exemplu relevant este cel al lui Bill Gates, care a renunțat la Harvard pentru a pune bazele Microsoft, care va deveni un gigant al lumii software. Aceasta este povestea pe care o cunoaște toată lumea, însă puțini știu cum au stat lucrurile în profunzime. Fiind precoce încă de la o vârstă fragedă, tatăl său (care era un avocat de succes) a hotarât să îl înscrie la o școală particulară, în care a fost lansat (după un an și jumătate de la înscrierea sa) un club de informatică. În această școală din Seattle, numită Lakeside, a fost achiziționat un terminal special, la care aveau acces elevii, în condițiile în care în acel an (1968) majoritatea facultăților nu avea cluburi de informatică. Deci Bill Gates a avut oportunitatea de a învăța să facă programare în timp real, ca elev de clasa a 8-a, în anul 1968. Pe lângă acest club (care era destul de costisitor pentru părinți), Bill Gates a avut acces și la alte companii locale și centre de informatică, în schimbul lucrului la anumite softuri specializate. Astfel, în numai șapte luni, Bill Gates a petrecut aproape 1600 de ore în activitățile de programare. Toate aceste oportunități, alături de multe altele, i-au oferit lui Gates ore suplimentare de practică. În momentul în care a decis să renunțe la Harvard, Bill Gates avea peste 10.000 de ore de practică în programare. Câți tineri din întreaga lume au avut parte de aceste gen de experiență la acel moment? Răspunsul pare evident.

Trebuie să fii îndeajuns de tânăr să înțelegi revoluția, dar nu prea bătrân să o ratezi

Ceea ce îi diferențiază cu adevărat pe acești oameni de excepție nu este talentul lor extraordinar, ci gama extraordinară de oportunități cu care s-au intersectat. Cu toții au avut parte de un anumit gen de oportunitate specială, de care au știut să profite la momentul potrivit. Chiar momentul nașterii poate fi un element ce te poate face să ai parte de succes. Cum anume? Luând un exemplu tot din domeniul informaticii, descoperim că momentul cel mai însemnat din istoria revoluției computerului personal a fost luna ianuarie a anului 1975. Dacă erai prea bătrân în acel an, înseamnă că deja ocupai un post călduț și era destul de greu să faci tranziția la ceva cu totul nou. Dacă ieșisei de ceva vreme de pe băncile facultății, nu-ți permiteai să renunți la beneficiile actualului job în favoarea unui sistem computerizat despre care nu se știa mare lucru. În același timp, nu puteai fi nici prea tânăr. Altfel spus, trebuia să fii îndeajuns de tânăr pentru a înțelege rostul revoluției care bătea la ușă, însă nu prea bătrân să o ratezi. Vorbim despre 20 sau 21 de ani în 1975, deci 1954 sau 1955 ca an al nașterii. Probabil nu este foarte surprinzător faptul că Bill Gates s-a născut la 28 octombrie 1955, iar Steve Jobs la 24 februarie 1955, iar lista poate continua în aceeași manieră.

De multe ori, creăm reguli care împiedică reușita și etichetăm prematur oamenii. Suntem prea impresionați de cei care reușesc și mult prea necruțători cu cei care eșuează. Pentru că ne agățăm de ideea că succesul ține numai de meritul individual și că lumea în care am crescut cu toții nu contează deloc, nu reușit să ne construim propriul succes. Dar am văzut că multe din lucrurile cărora nu le dădeam atenție pot conta, iar asta trebuie să ne facă să devenim și mai atenți. Atenți și muncitori!

Despre superficialitate ca maladie a societății contemporane

Când vorbim despre superficialitate ne referim la un lucru care se produce la suprafaţă, fără să atingă miezul sau esenţa lucrurilor. Această abordare simplistă asupra vieții se opune gândirii profunde și presupune o percepție reducționistă asupra lucrurilor. E adevărat că omul a avut de luptat cu superficialitatea încă de la crearea sa. Omul superficial este, de fapt, omul jumătăților de măsură, iar orice lucru făcut pe jumătate nu este pe placul lui Dumnezeu.

Din păcate, superficialitatea pare să fie una dintre bolile cele mai răspândite ale societății contemporane. Evoluția către relativizarea generalizată a sistemului de valori conduce, invariabil, la superficialitate. De fiecare dată încercăm să ne simplificăm viața pentru că astăzi nu mai este timp pentru înțelegere profundă. Pentru a evolua însă, omul trebuie să exploreze intens în direcția profunzimii, iar superficialitatea distruge treptat orice formă de  gândire profundă.

Superficialitatea poate deforma realitatea

Un om superficial este comod, rămâne la suprafața problemelor, acceptă ceea ce i se spune fără prea mari rezerve și nu se sinchisește să ajungă la „miez”, ci lasă pe altcineva să aleagă pentru el. Atunci când ne orientăm doar spre ceea ce ne este vizibil, accesibil, palpabil și convenabil, s-ar putea să omitem chiar esența. Profunzimea ne sperie atunci când presupune nesiguranță, necunoscut sau incertitudine. Problema este că această superficialitate poate modifica și deforma realitatea (sau mai precis percepția asupra realității).

Tendința unui om care acționează superficial este aceea de a găsi vinovați, de a da vina pe altceva sau altcineva. De fapt, nu face decât să fugă de adevăr. Scriptura cere oamenilor să facă toate lucrurile ca pentru Dumnezeu. Acesta este secretul eticii protestante, pe care Max Weber o vedea ca suport pentru bunăstarea economică a țărilor tradițional-protestante ale Europei. Atunci când faci toate lucrurile ca pentru Dumnezeu, nu poți accepta superficialitatea în niciun domeniu al vieții.

Dumnezeu este cel mai mare dușman al superficialității. Prima întrebare când vine vorba despre religie este întotdeauna despre excepție, nu despre regulă. Totuși, când se dorește criticarea Bisericii, este recomandat să se meargă dincolo de rime fără ritm. De cele mai multe ori, căutăm împlinirea în afara noastră și departe de Dumnezeu, trecând cu vederea cuvântul Evangheliei, care zice că „împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21). Rădăcina superficialității este ignoranța, care, la rândul ei, vine din lipsa iubirii, din necredință și din mândrie.

Stereotipuri, prejudecăți și stabilirea priorităților

Când vorbim (profund) despre superficialitate, nu putem să nu ne gândim la stereotipuri și prejudecăți. Noţiunea de „stereotip” a fost introdusă în anul 1922 de Walter Lippman, care susținea că oamenii nu se raportează în mod direct la realitatea exterioară, ci la o reprezentare a acesteia. Nevoia de a înţelege şi controla mediul înconjurător este, adesea, imposibil de satisfăcut din cauza informaţiilor prea numeroase cu care intrăm în contact. Pe scurt, oamenii încearcă să simplifice realitatea, introducând-o în câteva scheme şi categorii care să le uşureze raportarea la mediu.

Deşi stereotiparea este văzută, în genere, ca un mod de gândire negativ, teoreticienii clasifică stereotipurile în două mari clase. Stereotipurile pozitive (sau neutre) reunesc în structura lor trăsături valorizate în mod pozitiv la nivel social. Acestea sunt un fel de carte de vizită sau de ecuson pentru o anumită entitate. Astfel, nemţii sunt întotdeauna riguroşi şi punctuali, iar japonezii sunt dependenţi de muncă şi pasionaţi de tehnologia înaltă şi de miniaturizare. Adesea legăm anumite produse sau îndeletniciri de o anumită cultură naţională. Fără să ne dăm seama, ceasurile (foarte bune şi valoroase) sunt elveţiene, ciocolata (de calitate) este belgiană, iar industria IT este inevitabil legată de japonezi. Stereotipurile negative sunt mult mai numeroase şi reunesc valori cu conţinut negativ. Psihologii remarcă faptul că individul dezvoltă stereotipuri negative referitoare la alte grupuri mai mult decât la cele din care el face parte.

Gordon Allport defineşte „prejudecata” drept o atitudine negativă faţă de un individ, membru al unui grup, care este motivată doar de apartenenţa acestuia la grupul respectiv. În relaţiile sociale, stereotipia poate avea o funcţie utilă: prin clasificarea indivizilor, le putem anticipa comportamentul şi planifica reacţiile. Dar stereotipurile pot conduce la prejudecăţi, la opinii negative despre ceilalţi. Stereotipurile şi prejudecăţile se constituie drept obstacole majore în calea unei comunicări eficiente, devenind cauze ale unor acţiuni şi emoţii negative.

Majoritatea stereotipurilor se dezvoltă din cauză că grupul extern („victima”) nu face parte din viața cotidiană a grupului intern (cel care judecă) și, deci, există prea puține date pentru a susține teze care s-au instalat deja ca atare. O apropiere a grupurilor, crearea posibilităților de cunoaștere reciprocă, ar putea fi soluții pentru eliminarea in timp a respectivelor stereotipuri.

Ținând cont de ceea ce s-a spus mai sus, radicalii pot fi mai lesne manipulați, pe când moderații sunt mai rezistenți, având controlul asupra propriilor lor preconstructe cognitive și asupra comportamentului lor social. Securitatea individului se face în spiritul protecției propriei persoane prin filtrarea și selectarea informației. În cazul în care o informație amenință să perturbe echilibrul intern al individului, asistăm la apariția unor mecanisme de menținere sau restabilire a echilibrului. Disonanța cognitivă reprezintă inconfortul psihologic dat de contradicția dintre informația deținută și informația nouă și este un aspect important al motivației umane și un mijloc de autoapărare. Individul aflat într-o astfel de situație de dezechilibru cognitiv va trece la organizarea informației astfel încât aceasta să corespundă structurii sale atitudinale anterioare. Eliminarea unor informații incomode, memorarea selectivă, interpretarea defensivă sau negarea autorității sursei sunt câteva dintre mijloacele folosite pentru restabilirea unui echilibru interior convenabil.

Influență, manipulare sau alegere liberă?

Se folosesc astăzi, din ce în ce mai des, tehnicile numite „agenda setting” (rezumată în formula „noi nu îți spunem ce să gândești, ci îți spunem la ce să te gândești”) și „framing”, care constau în a promova în fruntea listei de priorități din percepția pe care o are publicul asupra realității înconjurătoare a unor teme anume, care uneori nu țin neapărat de interesul public imediat și nici nu au caracter de prioritate de grad înalt. Cu cât devenim mai profunzi, cu atât lucrurile devin mai clare; cu cât ne detașăm de detalii inutile, cu atât putem obține o imagine mai amplă. Dacă suntem ocupați cu detalii, va fi mai greu să reușim să vedem imaginea de ansamblu.

Așadar, omul superficial are o fire influențabilă, versatilă, ce reflectă trasformările timpului. Se mulțumește doar cu un unghi din care să observe realitatea și adevărul. Un astfel de om tratează totul cu prea mare ușurință, se complace în mediocritate și devine un om blazat. Imobilitatea nu poate fi numită statornicie, ci devine un efect al superficialității. Nimeni nu va recunoaște un asemenea defect, decât cu un efort extrem de mare de cunoaștere și autocunoaștere. Există totuși și oameni care dezvoltă în profunzime, detaliază, luptă cu ambiguul, disecă și verifică, cizelează și clarifică. E adevărat că sunt mult mai puțini cei care caută soluții și chiar le găsesc. Majoritatea doar le folosesc. Totuși, cine știe să se bucure de gândirea profundă va avea mereu de câștigat. Modul nostru de a raționa (care include și „gândirea fără gândire”) și dorința noastră de a ni se face pe plac ne oferă drept pradă speculațiilor oricui are tendința de a manipula. Și de cele mai multe ori nici nu ne dăm seama de asta!

Discursul motivațional al Bibliei

Fiecare ființă vie are un sistem de ghidare încorporat sau un mecanism de atingere a scopului, instalat de Creator pentru a ajuta la atingerea scopului, care în termeni largi înseamnă „viața“. La om, scopul „de a trăi“ înseamnă mai mult decât simpla supraviețuire, el având nevoi afective și spirituale pe care animalele nu le au. Mecanismul succesului îl poate stimula să găsească răspunsuri la diverse probleme, să inventeze, să scrie poezii, să conducă o afacere, să exploreze noi orizonturi în știință, să-și găsească liniștea sufletească și să-și dezvolte o personalitate mai complexă sau să atingă succesul sub orice altă formă de care este strâns legat în ideea de „a trăi“. Fiecare ființă umană în parte a fost concepută pentru succes de către Creatorul său. Totodată, fiecare ființă umană are acces la o putere mai mare decât cea de sine. Dumnezeu nu a creat o ființă model și nici nu a etichetat-o spunând „asta e“. Fiecare este un individ unic, așa cum fiecare fulg de nea este unic în sine.

Oamenii sunt capabili de lucruri mărețe

Sfânta Scriptură ne învață că Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Lui, micșorându-l cu puțin față de îngeri. Un Creator atotputernic, iubitor și înțelept nu ar fi creat un „produs inferior”, așa cum un mare maestru nu ar picta niciodată pe o pânză de proastă calitate. Un asemenea Creator nu ar proiecta în mod deliberat un produs care să dea greș, ci El este Cel care urmărește același lucru în creația sa ca un părinte pământean în copiii săi. Atunci ce ar putea aduce mai multă slavă, mândrie și satisfacție unui părinte decât să vadă că le merge bine copiilor, că reușesc în viață și că își pot exprima întru totul capacitățile și talentele? Iisus Hristos ne spune să nu punem lumina sub obroc, ci să o lăsăm să strălucească întru slava lui Dumnezeu. El ne vede bărbați și femei în care și prin care poate face lucruri mărețe, ne percepe senini, încrezători și veseli. El nu ne vede niște victime jalnice ale vieții, ci stăpâni ai artei de a trăi; nu cerșind înțelegere, ci acordând ajutor celorlalți, ceea ce înseamnă să ne gândim tot mai puțin la noi înșine, fiind plini nu de egoism, ci de iubire și dorința de a-i ajuta pe alții.

Marele Creator ne-a înzestrat cu cele necesare pentru a trăi cu succes în această epocă sau în oricare alta, oferindu-ne un mecanism creator încorporat. Ceea ce încearcă să facă omul modern este să-și rezolve toate problemele prin gândirea conștientă, îngrijorându-se excesiv. Astfel, sfatul lui Hristos despre lăsarea în grija providenței („Nu vă îngrijiți de ziua de mâine“) poate părea inutil. Însă în această tensiune și preocupare pentru rezultate, trebuie să ne formăm obiceiul de a ne descătușa de infuența inhibitivă a reflectării preocupărilor egoiste privitoare la rezultate. Abia atunci când îți acorzi un moment de respiro, descoperi că există un Sine mult mai impozant. Eforturile conștiente inhibă și blochează mecanismul creator automat și, de aceea, exersați în mod conștient obiceiul de a nu vă face griji pentru ziua de mâine, acordând toată atenția momentului prezent. Momentul divin este momentul prezent. Mare parte din neliniștea și grijile distructive sunt provocate de încercarea de a face ceva ce nu poate fi făcut aici și acum, blocându-te în a „face“ ceva ce nu se poate întâmpla încă. Pe scurt, nu reacționăm la realitate, ci la ceea ce ne imaginăm noi că se va întâmpla.

Punctele negative ne aparțin, dar nu ne definesc

Iisus ne-a avertizat că este o nebunie să pui un petic dintr-un material nou pe o haină veche sau să torni vin nou în recipiente vechi. Gândirea pozitivă nu poate fi folosită eficient cu o imagine de sine deteriorată, veche și negativă. Experiența a demonstrat că atunci când părerea de sine este schimbată, lucrurile încep să concorde cu noua imagine de sine și astfel obiectivele pot fi atinse cu succes.

Psihologia a dovedit că părerile despre noi au tendința să corespundă părerilor despre alții. Când o persoană devine mai grijulie cu ceilalți, invariabil devine mai grijulie cu sine însăși. Altfel spus, îți vei cultiva o imagine personală adecvată atunci când vei începe să simți că ceilalți au o valoare mai mare. Majoritatea suntem mai buni, mai înțelepți și mai puternici, mai competenți acum decât ne dăm seama. Crearea unei imagini personale mai bune nu creează noi aptitudini, talente și puteri, ci doar le scoate la iveală și le folosește. Acceptarea de sine este mai ușoară dacă înțelegem că punctele negative ne aparțin, dar nu ne definesc. Primul pas spre a deveni mai puternici este recunoașterea slăbiciunilor. Creștinismul ne învață că primul pas spre salvarea sufletului este mărturisirea de sine și recunoașterea păcatelor. Iisus ne-a sfătuit să ne curățăm mintea de rău, dar ne-a prevenit că dacă îl alungăm pe diavol, pot veni alți șapte în locul lui. El ne-a mai spus să nu ne opunem răului, ci să-l învingem cu binele.

Cum să îți crești încrederea în tine însuți și să ai succes

De multe ori ai încercat să îți schimbi comportamentul, să gândești pozitiv sau să fii optimist, însă nu puține au fost cazurile în care ai renunțat sau ai spus că astfel de schimbări nu funcționează în cazul tău. O descoperire relativ recentă a unui chirurg estetician pare să arate că imaginea de sine este cheia personalității și comportamentului uman. Gândirea pozitivă funcționează într-adevăr doar atunci când corespunde imaginii personale. Cu alte cuvinte, dr. Maxwell Maltz susține că pentru a reuși un lucru, trebuie mai întâi să crezi în el, să ți-l imaginezi și să-l proiectezi asupra eului tău ca și cum el deja s-ar fi întâmplat cu succes. Dr. Maltz a remarcat că atunci când prin chirurgie estetică este corectată o desfigurare facială, intervine o schimbare psihologică majoră doar dacă există o corectură corespunzătoare a imaginii personale mutilate.Așadar, schimbarea pare să fie în primul rând una mentală. Dar despre ce schimbare este vorba?

Cum să schimbi un eșec într-o oportunitate

Definiția succesului de la care trebuie pornim în demersul de creștere a încrederii în forțele proprii este „împlinirea satisfăcătoare a unui scop vizat“ și astfel, vom vedea că avem succese la fiecare pas, fără să le luăm în seamă. Experiențele de viață pot fi adesea un profesor sever și neîndurător. Eșecurile par să depășească de cele mai multe ori succesele, o descurajare generală tinzând să se instaleze în minte. „Eu am încercat, dar nu pot!“„Nu sunt făcut pentru asta!“ (Deși îmi doresc să fac lucrul acesta). Îți sună cunoscute astfel de expresii? După unele experiențe neplăcute, avem tendința să le generalizăm și să le readucem în minte de fiecare dată când avem de făcut un lucru similar, uitând parcă total momentele de reușită. Totuși, cum poate cineva să profite de pe urma amintirilor experiențelor reușite din trecut, atunci când (i se pare că) a trăit numai eșecuri? Psihologii experimentali și clinici au demonstrat fără urmă de îndoială că sistemul nervos uman nu sesizează diferența din experiența „reală“ și experiența viu și amănunțit imaginată.

Indiferent că ne dăm seama sau nu, absolut toți avem o imagine mentală a noastră, pe care conștientul nostru o sesizează. Este părerea noastră despre „ce fel de persoană sunt”, creată de propriile convingeri despre noi înșine formate în subconștient din experiențele trecutului. Atunci când o convingere despre noi intră în imaginea de sine, ea devine automat „adevărată“ în ceea ce ne privește. Nu-i punem la îndoială validitatea, ci acționăm ca și cum ar fi reală. Pe scurt, vei acționa conform persoanei pe care o concepi în ceea ce te privește. Pur și simplu nu vei acționa altfel, în ciuda tuturor eforturilor conștiente și a voinței. Dacă tu consideri că ești o persoană „tip eșec“, vei acționa ca atare și vei găsi o cale spre eșec, chiar dacă șansa este chiar lângă tine. Imaginea personală este baza pe care se construiește întreaga noastră personalitate, comportamentul și o parte dintre întâmplări. De aceea, experiențele noastre par să se verifice și să întărească imaginea personală formată, intrându-se într-un cerc vicios din care este greu să ieși. Erorile noastre, greșelile noastre, eșecurile noastre și uneori chiar umilințele noastre sunt faze necesare în procesul de învățare. Ele au fost însă concepute doar ca mijloace de atingere a unui scop, nu ca un scop în sine. După ce și-au servit scopul, trebuie uitate.

Ești ceea ce gândești!

Ceea ce este extrem de important este că această imagine personală pe care ne-o formăm prin intermediul tuturor experiențelor prin care trecem poate fi schimbată. „Dacă e vorba despre gândirea pozitivă, să știi că am încercat-o, dar nu funcționează în cazul meu“. Însă gândirea pozitivă funcționează doar dacă e în conformitate cu imaginea de sine, dacă tu crezi cu toată puterea în ceea ce îți dorești și proiectezi asupra ta și a imaginii de sine, nu asupra lucrurilor exterioare. E practic imposibil să te gândești la o anumită situație în mod pozitiv atâta timp cât tu ai o părere negativă despre tine. Pentru a trăi cu adevărat, pentru a fi mulțumit cu viața ta,ai nevoie de o imagine personală adecvată și realistă pe care să o accepți. Încrederea se bazează pe experiența succesului și de aceea se recomandă trăirea succesului mai întâi la scară mică și formarea obiceiului de a ne aminti succesele trecute și de a uita eșecurile. Dacă poți capta „sentimentul învingătorului“, poți evoca și „acțiunile învingătorului“ care îl însoțesc.

Fiecare deține un mecanism automat al succesului

Pentru a-ți crește încrederea  în tine, ai nevoie să trăiești succesele, acestea apărând mai întâi în minte. O nouă știință, psihocibernetica, arată cum principiile cibernetice pot fi aplicate la creierul uman, însă nu presupune că omul este o mașină, ci mai degrabă că omul are o mașinărie pe care o folosește zilnic. Psihocibernetica vede subconștientul ca un mecanism care încearcă să atingă un scop, un servomecanism constând din creier și sistem nervos, prin intermediul căruia noi folosim mintea. Acest mecanism funcționează automat și impersonal pentru atingerea scopurilor, în funcție de obiectivele pe care ți le-ai fixat. Dacă-i oferi „scopuri de succes“, el va funcționa ca un „mecanism al succesului“; dacă-i oferi „scopuri negative“, el va funcționa la fel de fidel ca „mecanism al eșecului“. Scopurile pe care le urmărește acest mecanism creator sunt imagini mentale, pe care le-am creat folosindu-ne imaginația. Imaginea noastră personală definește „zona posibilului“, iar prin atitudinea noastră și prin interpretarea situațiilor, noi descriem problema la care mecanismul să lucreze. Când selectezi scopul și declanșezi acțiunea, totul e preluat de mecanismul automat, care poate multiplica reacția de succes în situații viitoare. Altfel spus, el își amintește succesele și uită eșecurile, repetă acțiunile de succes fără să le mai conștientizeze, transformându-le într-un obicei. Gândirea conștientă este cea care deține „maneta de control“ a mașinăriei subconștientului. Pentru a fi eficientă în schimbarea convingerii și a comportamentului, gândirea rațională trebuie să fie însoțită de un sentiment și o dorință profunde.

Succesul apare mai întâi în gând

Imaginația are un rol mult mai important în viața noastră decât ne dăm noi seama. „Imaginația creatoare“ nu este ceva ce aparține doar poeților, filosofilor și inventatorilor, ci participă la fiecare act al nostru, fiind cea care stabilește imaginea scopului la care lucrează mecanismul nostru automat. O ființă umană întotdeauna acționează, simte și lucrează conform cu ceea ce își imaginează că este adevărat despre sine și despre ceea ce este în jur. Sistemul nervos nu distinge diferența dintre o experiență imaginată și una „reală“. În ambele cazuri, el reacționează automat la informația pe care i-o transmiți în creier. Cu alte cuvinte, sistemul tău nervos reacționează conform cu ceea ce gândești sau îți imaginezi că este adevăr. Nimeni nu reacționează la „lucruri așa cum sunt“, ci conform imaginilor mentale.

De fapt, noi acționăm și simțim nu conform cu ceea ce sunt lucrurile în realitate, ci cu imaginea pe care mintea o are despre cum ar fi ele. Avem anumite imagini mentale despre noi, despre lumea înconjurătoare și despre cei din jurul nostru și ne comportăm ca și cum aceste imagini ar fi reale, adevărate, nepercetându-le așa cum sunt de fapt. Dacă ideile și imaginile noastre mentale care ne privesc în mod direct sunt distorsionate și nerealiste, atunci reacția noastră la ceea ce ne înconjoară va fi, de asemenea, una inadecvată. Dându-ne seama că acțiunile, sentimentele și comportamentele noastre sunt rezultatul propriilor noastre imagini și convingeri, avem unealta psihologică necesară pentru a ne schimba personalitatea. Dacă ne imaginăm făcând un lucru într-un anumit fel, e ca și cum l-am fi făcut de fapt. Practica mentală ajută la perfecțiune. Mulți oameni de succes susțin că reușitelor lor s-au făcut mai întâi în gând, și abia apoi au apărut în realitate. Așadar, într-un fel sau altul, înainte ca o persoană să se poată schimba, ea trebuie să se „vadă“ în acest nou rol. Dacă imaginația e suficient de puternică și sunt destule detalii, exercițiul de imaginație echivalează cu experiența reală, mai ales în ceea ce privește sistemul nervos.

Nu te teme de greșeală!

Majoritatea suntem supuși zilnic unor remarci negative. Dacă într-adevăr conștientul lucrează și este la datorie, nu trebuie să le acceptăm orbește. „Nu-i neapărat chiar așa“ ar fi un motto ideal! Ca funcționare, omul se aseamănă unei biciclete. O bicicletă își menține echilibrul doar atâta vreme cât se îndreaptă spre ceva. Problema noastră este că încercăm să ne păstrăm echilibrul stând pe loc, neîndreptându-ne nicăieri. Elbert Hubbard spunea că „cea mai mare greșeală a omului e să se teamă să nu facă vreo greșeală“. Un pas într-o direcție greșită e mai bun decât „statul pe loc“ toată viața. De îndată ce mergi mai departe, poți să-ți corectezi traiectoria. Sistemul automat de ghidare nu te poate călăuzi atunci când „stai pe loc“. Așadar, nu ezita să-ți urmezi scopul și nu uita să înveți din fiecare greșeală! Aceasta e cea mai simplă și sigură cale spre succes!

Filosofia îmbunătățește performanțele școlare

De-a lungul timpului, au existat numeroase încercări de a îmbunătăți performanțele școlare ale elevilor, prin intermediul unor măsuri care s-au dovedit mai mult sau mai puțin inspirate. Însă o încercare recentă desfășurată în Marea Britanie pare să confirme o soluție destul de eficientă – predarea filosofiei!

Un studiu publicat în 2015 demonstrează că elevii de 9-10 ani care au participat la o serie de lecții orientate către filosofie au prezentat îmbunătățiri semnificative ale performanțelor școlare față de colegii lor dintr-un grup de control. Studiul a implicat peste 3000 de copii din 48 de școli din toată Anglia. Copiii care au participat la cursuri de filosofie și-au îmbunătățit abilitățile matematice și de lectură, având aproximativ două luni de progrese suplimentare în comparație cu elevii care nu au participat la acest curs. Scopul real al orelor de filosofie a fost de a le îmbunătăți elevilor încrederea de a pune întrebări și de a construi argumente, dar beneficiile școlare suplimentare au fost de necontestat.

Cursurile de filosofie îmbunătățesc abilitățile matematice și de lectură

Ce au inclus aceste cursuri de filosofie? Elevii au aflat, de fapt, despre concepte cum ar fi cunoaștere, adevăr, dreptate, corectitudine, contemplând la întrebări de genul „Este bine să privăm pe cineva de libertatea sa?“ De asemenea, copiii au avut un interval de timp special alocat pentru reflecție în tăcere. Este demn de remarcat faptul că anumite îmbunătățiri școlare au fost remarcate în rândul elevilor care provin din medii defavorizate. Abilitățile de citire ale celor care au participat la cursuri s-au îmbunătățit cu 4 luni, iar abilitățile matematice cu 3 luni.

„Feedbackul de la profesori pe parcursul întregului proces sugerează că aceste cursuri de filosofie creează oportunitatea de implicare pentru elevi și posibilitatea dezvoltării culturii școlare și a gândirii în ansamblu, dar și a capacităților de vorbire și ascultare prin folosirea argumentelor logice. Ei au constatat un impact benefic chiar mai larg, cum ar fi la nivelul încrederii, răbdării și a stimei de sine“, susțin cercetătorii Stephen Gorard, Nadia Siddiqui și Beng Huat See de la Universitatea Durham în studiul lor.

Programul „Philosophy for Children“ – pregătirea pentru viața de adult

Interesant este faptul că în anul 1970, profesorul Matthew Lipman din New Jersey a înființat în SUA Institute  for  the  Advancement  of  Philosophy  for  Children și programul „Philosophy for Children“. Lipman și colegii săi au realizat un mic studiu inițial în legătură cu programul lor în anul 1980, folosind 40 de elevi de la 2 școli din districtul Montclair – New Jersey. Elevii au fost împărțiți în două grupuri: grupul de intervenție a participat la programul „Philosophy for Children“ de două ori pe săptămână, iar grupului de control i-a fost predate studii sociale. Studiul a raportat îmbunătățiri semnificative în raționamentul logic și lectură, conform California  Test  of  Mental  Maturity.

Așadar, cu siguranță Socrate ar fi de acord cu aceste studii, confirmând că elevii care participă la cursuri de filosofie vor deveni mai inteligenți și mai bine pregătiți pentru viața de adult.

Creează un sit web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑