„Arta autentică românească este o artă vie, impregnată de trăirile sufletești ale artiștilor de ieri și de azi”

Artă și meșteșug, ,,scrierea’’, ,,pictarea’’ sau ,,încondeierea’’ cu ceară fierbinte a ouălor de Paşti este o activitate extrem de veche a poporului nostru, care ne încântă şi astăzi prin realizările sale de o inegalabilă frumuseţe. La Moldoviţa, în Bucovina, localitate în care s-a sălăşluit etnia huţulă din timpuri străvechi, această tradiţie este la ea acasă. Ouăle de Paşti  sunt o mărturie că datinile, credinţele şi obiceiurile pascale se integrează elementelor cu deosebită valoare ale culturii spirituale populare fiind cele ce definesc, alături de multe altele, particularităţile etnice ale poporului nostru.

Membră în Uniunea Artiştilor Plastici din România şi distinsă cu numeroase premii în cadrul celor mai importante expoziţii şi saloane de artă din lume, Lucia Condrea este un artist unic, iar ouăle închistrite ce-i poartă semnătura sunt imaginea unui har cu care doar cei aleşi de Dumnezeu să-şi bucure semenii sunt dăruiţi. Lucrările Luciei Condrea sunt la loc de cinste în marile muzee ale lumii, Case Regale precum şi în numeroase colecţii personale, ea fiind o ,,sursă’’ inepuizabilă de idei şi concepţii în arta românească contemporană. În cele ce urmează, doamna Lucia Condrea ne va vorbi despre secretele artei unice a închistririi ouălor, despre legătura cu tradiția și despre autenticitatea artei care îi poartă numele.

 

Închistrirea ouălor de Paște este o tradiție ridicată la rang de artă în zona Bucovinei. Care este legătura dinte huțuli și acest tip de artă?

M-am născut într-un ținut binecuvântat de Dumnezeu – Bucovina. Aici, timpul și-a scris Cartea Eternității cu fiecare trăire a naturii transcendente, cu fiecare semn al artei tradiționale, cu fiecare gând al visului trăit și împlinit. Aici la Moldovița, leagănul vieții mele, s-a întrupat veșnicia în fiecare gând al oamenilor care a fost transfigurat în artă. Crezul vieții mele poate fi definit prin veșnica trudă a creației, trăită pentru frumos.

În anii copilăriei mele fiecare locuitor al comunei își aranja la loc de cinste cele mai frumoase ouă pline în coșulețe speciale, este o istorie a locului. Aceste ouă au fost păstrate din generație în generație, pentru că aici a fost și este tradiția ouălor închistrite a huțulilor. Cu timpul, această tradiție a fost preluată și generalizată în toată România. De aceea, în muzeul ouălor care îmi poartă numele, comoara de preț o constituie secțiunea ouălor vechi. Am pornit de la un meșteșug tradițional și după mulți ani de muncă am realizat „Arta Condrea”.

Cromatica folosită pentru încondeierea și închistrirea ouălor se regăsește pe costumele populare din zona Bucovinei. Vorbiți-ne puțin despre semnificația obiectelor de artă pe care le creați.

Dintre toate obiceiurile românești, cel al închistririi ouălor de Paști este de departe cel mai gingaș și mai cald. Poate că nicăieri ca în Bucovina oul nu este privit cu atât de multă dragoste și nici obiceiul scrierii lui nu este ridicat la nivel de artă ca aici. Din copilărie am deprins tainele acestui meșteșug minunat pe care l-am perfecționat de-a lungul anilor, ajungând să „scriu” pe coaja fragilului și delicatului ou poveștile minunate ale acestui tărâm de basm.

Din păcate suntem invadați de o industrie a kitsch-ului în toate domeniile artei. Artizanatul are un scop comercial și se urmărește câștigarea banilor pe seama unor obiecte care sunt asemănătoare cu cele autentice, realizate pe bandă, ca într-o fabrică. De multe ori ele sunt o jalnică reproducere a originalului. Și în arta încondeierii ouălor de Paști, o artă tradițională a culturii populare românești, am constatat că s-a produs o adevărată invazie a kitsch-ului, lucru care m-a întristat peste măsură. Veşnica trudă a creaţiei, trăirea pentru frumos sunt crezul meu  în viaţă. Prin lucrările mele am încercat o nouă conotaţie în artă, un anumit gust, o percepţie originală, valoare şi o formă artistică împotriva kitsch-ului.

Până astăzi ați participat la peste 120 de expoziții internaționale, din 11 țări. Cum a fost începutul activității dumneavoastră în această artă?

În România timpurilor noastre, a fi păstrător de datini și tradiții înseamnă a fi „om cu suflet mare”. Arta populară românească reprezintă un tezaur, o bogăție neprețuită de comori. Artistul autentic este însuflețit de o dorință nestăvilită de a crea un obiect de artă spre bucuria semenilor săi și pentru a-L cinsti pe Dumnezeu. Uneori când creez, când din mâinile mele izvorăsc aceste „minuni pe coajă de ou” eu nu-mi explic de unde am atâta forță creatoare și inspirație spontană. Arta autentică românească este o artă vie, impregnată de trăirile sufletești ale artiștilor de ieri și de azi.

În România am expus în 1993 la Teatrul Național București cu ocazia „Congresului femeilor din Balcani”, unde, din nouă țări participante, am obținut locul I. A doua expoziție personală a fost organizată de către Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași și Mitropolia Moldovei și Bucovinei la Sala Gotică – Trei Ierarhi, în 2007. Din anul 2008, sunt și membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Pentru că fiecare ou are povestea lui, în anul 2007 ați deschis la Moldovița un muzeu inedit al oului, cu peste 5000 de exponate, în care se regăsesc și tehnicile specifice ale „Artei Condrea”. Ce bijuterii ovoidale unice se pot admira în acest muzeu și ce vă propuneți pentru viitor?

Muzeul ouălor încondeiate „Lucia Condrea” Moldovița – Bucovina este un muzeu de autor. Timp de peste 30 de ani am creat modele și creații noi, cu mare dificultăți în execuție, respectând vechile simboluri religioase. În urmă cu 23 de ani am participat în prima expoziție internațională în Belgia și Germania am expus patru tehnici personale în „Arta Condrea”: dantelăria, grafica, ceara în relief, lucrări tradiționale. În următorii ani, am creat pentru România încă patru tehnici personale, lucrările abstracte, vechi cusături huțule, lucrări de antichitate, broderiile, laseta și covoarele.

Muzeul cuprinde trei secțiuni, care includ lucrările vechi (ce demonstrează că Moldovița este o zonă de tradiție a ouălor închistrite) și lucrări internaționale care le-am obținut la schimb de la colegii mei de pe toate continentele și care îmbogățesc muzeul prin diversificarea tehnicilor de lucru. Muzeul conține 56 de vitrine: trei cu lucrări vechi, șase cu lucrări internaționale și 47 de vitrine cuprind lucrările mele în opt tehnici de lucru. În secțiunea cu lucrări autentice vechi, avem mai multe ouă cu o vechime între 100 și 200 de ani. Despre muzeu, despre munca mea, a familiei și a prietenilor mei voi scrie o carte în anii următori.

De câțiva ani organizați o şcoală internaţională de vară a ouălor închistrite, în cadrul căreia  străini din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii vin să înveţe acest meşteşug. Ce calități sunt necesare pentru a învăța și practica acest tip de artă?

Școala de vară internațională este o activitate specifică muzeului și atrage grupuri de turiști din toată lumea cu programări anterioare. Am dorit să-mi brevetez munca mea, rezultatele muncii mele să-i inspire și pe alții. Acest brevet al școlii este un rezultat firesc al muncii de o viață pe tărâmul artei și certifică valoarea excepțională a creațiilor.

Diferența de metodă de lucru între a încondeia și a închistri este foarte mare. Când eram mică, la bunicii mei se încondeiau ouă. Se foloseau cerneluri speciale, tușuri colorate, creioane chimice, iar cu ajutorul peniței se realizau diverse motive geometrice pe ou. La Moldovița, dintotdeauna ouăle s-au închistrit cu chișița, folosindu-se ceară de albine fierbinte pentru protejarea succesivă a băilor de culoare. Este nevoie întotdeauna de răbdare, inspirație și multă muncă. Însă rezultatele și satisfacțiile pot fi înălțătoare pentru toată lumea.

„Talentul poate să fie un noroc sau un chin, o agonie sau un extaz” – interviu cu artistul plastic Laurenţiu Dimişcă

Ca artist plastic, doctor în arte plastice şi decorative, art curator, preşedinte al Fundaţiei Ousider Art din România şi Ambasador Unesco, Laurenţiu Dimişcă reprezintă cu succes identitatea şi cultura poporului român pe tot mapamondul, „atât timp cât voi fi în viaţă ca artist şi cred că şi după”, aşa cum afirmă chiar el. Deşi se bucură de un renume internaţional, Laurenţiu Dimişcă îşi păstrează modestia şi naturaleţea, încercând să-şi continue proiectele cu un gram de nebunie, „în acelaşi timp cu capul în nori şi cu picioarele pe pământ”.

Cum a început povestea dumneavoastră la Piatra-Neamţ şi cine v-a marcat debutul carierei?

În primul rând le datorez mulţumiri tatălui meu şi mamei mele, care m-au încurajat să pictez şi chiar mă recompensau cu bani. Apoi profesorilor mei de la Palatul Copiilor, de la Liceul de Artă „Victor Brauner” şi de la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, dar şi lui Luis Marcel, expert în arta brută, un bun mentor şi prieten francez. Nu în ultimul rând, în Piatra-Neamţ un deschizător de drumuri pentru mine a fost Cornel Agăleanu, art director la Galleria Vert, cu care am colaborat în cadrul multor proiecte importante pentru oraş, ţară şi istoria artei.

Cum puteţi defini „arta singulară”, considerată de specialişti a fi între arta brută şi arta contemporană?

„Noua figuraţie” sau „figuraţia liberă” este stilul în care mă încadrez, promovând îndrăzneala şi libertatea de creaţie ca bază pentru acest curent. Nu vă aşteptaţi să descriu lumea cu ajutorul amintirilor sau a evenimentelor colorate, prin tehnici şi superlative. Eu doar vreau să ilustrez un mesaj al iubirii şi al comunicării, al emoţiilor şi al aproprierii. Am vrut să dezvălui nu propria-mi identitate, acest monstru unic şi obscur pe care fiecare îl cuibăreşte în adâncul inimii, ci uimirea faţă de o insidioasă ameninţare de a nu iubi, schilodirea sufletului şi deşertăciunea care îl umple după o prelungită lipsă de vigoare a simţirii. Eu doar las ochiul să vadă, să experimenteze şi să spună că suferim în lipsa iubirii.

Care sunt simbolurile dumneavoastră preferate şi cum le folosiţi în operele de artă?

Simbolurile cele mai frecvent folosite sunt inimile şi ochii. Fiecare dintre noi vrea să descopere omul, cu tristeţile şi bucuriile sale, neputincios să-şi exprime experienţele. Fiecare dintre noi, incapabili să comunicăm, ne exprimăm dubiile şi temerile prin mijloacele pe care ni le-a dat Dumnezeu. Prin fiecare gest vreau să exprim un secret al meu, al persoanei de lângă mine. Poţi să-l găseşti acolo, într-un genunchi trădat, într-o mână pierdută. Dar există ochi şi inimi. Ochii mei care au plâns de mii de ori, inima mea care a iubit de mii de ori şi a fost trădată şi sfâşiată de tot atâtea ori. Ochiul pe care îl vezi poate fi propriul tău ochi, care s-a închis complet atunci când ar fi trebuit să primească lumina lumii.

Puteţi să faceţi abstracţie de lumea exterioară atunci când pictaţi?

Actul artistic nu face excepţie de lumea exterioară, cel puţin la mine. Uneori şi publicul participă la desfăşurarea unei opere de artă, la fel ca în perioada lui Leonardo da Vinci, care forma cu ucenicii săi un imens atelier deschis.

Vă simţiţi o persoană norocoasă din pricina talentului?

Talentul poate să fie un noroc sau un chin, o agonie sau un extaz, o viaţă de familist ori o carieră sau, la modul ideal, o fuziune între acestea toate.

Ce faceţi atunci când sunteţi nervos?

Mă apuc de pictat pentru că actul creativ este o terapie pentru mine. De multe ori, nervozitatea are legatura și cu creativitatea.

Câte ore dormiţi pe noapte?

Uneori am insomnii, dar nu pictez noaptea, ci imi notez ideile geniale. De obicei, dorm ca un prunc sau ca un butuc. Iubita ştie mai bine cum este cu somnul artistic!

Cum reuşiţi să vă păstraţi motivaţia în momentele cele mai grele?

Sunt al naibii de talentat, colorat si liber. Asta mă motivează şi mă ţine în viaţă!

 

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑