Despre inteligența comunicațională

Fiecare dintre noi își dorește să fie inteligent; sau cel puțin de la premisa aceasta îmi doresc să plec în abordarea noului concept. Astăzi suntem din ce în ce mai aproape de aprofundarea mai multor tipuri de inteligență, descoperind inteligența emoțională, inteligența socială sau inteligența spirituală. Dar dacă în această listă omitem să cercetăm un tip de inteligență care este cel puțin la fel de importantă, ba chiar poate fi un liant între ele și chiar are vocația de a le potența pe toate celalte? Dacă tocmai pentru că are în centru o acțiune pe care o facem natural (fără să învățăm neapărat foarte multe despre acel CUM, ci mai degrabă despre CE), suntem tentați să scăpăm din vedere un concept holistic important? Întrebările acestea pot avea un răspuns mai amplu sau mai simplist, în funcție de cât de mult dorim să aprofundăm domeniul.

Este vorba despre ceea ce numim „inteligența comunicațională”, un concept vechi și nou în același timp. Iar pentru a înțelege acest tip de inteligență, este necesar să înțelegem cât mai profund COMUNICAREA. Practic, orice am face, nu putem să nu comunicăm, iar comunicarea implică mult mai mult decât simpla vorbire, chiar dacă aceasta din urmă este esențială. Termenul de ,,comunicare” provine din limba latină ,,communis” care înseamnă ,,a pune de acord”, ,,a fi în legatură cu” sau ,,a fi în relaţie”, deşi termenul circula în vocabularul anticilor și cu sensul de ,,a împărtăşi ceva celorlaţi”.

Comunicarea (cu majusculă) este un proces continuu și dinamic. Comunicarea 1 implică vastul, necuprinsul fenomen în care trăim, la care participăm și care face parte din noi. Simplul fapt că individul devine conștient de prezența alterității (la care se raportează permanent) îl pune în comunicare cu ceilalți. Când vorbim despre comunicare 2 (cu literă mică), ne gândim că ea are la bază atitudini intenționale și implică ideea de schimb. Comunicarea (fără majusculă) este aspectul discret al comunicării, instanța de comunicare, evenimentul, activitatea voluntară, acțiunea conștientă de a interacționa cu alteritatea. Gândindu-se pe sine ca parte a umanității, individul se înscrie (cel mai adesea involuntar) în fenomenul infinit al comunicării (Comunicarea). Plănuindu-și o anumită intervenție, într-o anumită situație și față de un anumit interlocutor, individul are în vedere o anumită instanță de comunicare.

Ceea ce ne diferențiază pe noi ca oameni este capacitatea noastră de a ne analiza propria gândire. Noi ne gândim la ceilalţi oameni ca la minţi în stare să facă tot ceea ce propria noastră minte poate, dacă nu chiar mai mult. Ştiind că mintea celorlalţi funcţionează ca a noastră, le atribuim semenilor noștri aceeași capacitate de a-și construi o imagine despre noi și ajungem la nevoia de a ne imagina cum va fi arătând acea imagine. Astfel, creăm o metareprezentare (o reprezentare despre o reprezentare) și știm că la fel se întâmplă lucrurile în mintea celuilalt. Acest gen de interacțiune (involuntară, dar inevitabilă) ne pune în comunicare, chiar înainte de a interacționa explicit și voluntar cu alteritatea, ba chiar înainte de a ști că facem acest lucru.

Mintea noastră lucrează cu concepte, ale căror „suporturi” semantice sunt termenii din limbă. Nu există gândire fără limbaj (verbal). Nonverbalul funcționează pentru că la receptare este tradus, instantaneu și involuntar, în verbal. Am perceput mesajul transmis de X prin nonverbal, l-am tradus instantaneu în verbal și restul s-a petrecut în consecință. Majoritatea lucrărilor despre comunicarea nonverbală tratează aproape exclusiv despre ceea ce se mai cunoaște și drept „limbajul trupului”, doar unele mergând și la studiul proxemicii și al atingerilor reciproce, al posturilor și al atitudinilor afișate. Să ne gândim însă că nonverbalul cuprinde o arie mult mai vastă de mijloace de expresie, cum ar fi arhitectura, portul diverselor obiecte, alegerea locului în care să se producă întâlnirea și interacțiunea verbală cu interlocutorul, decorarea mediului, aranjarea lucrurilor în așa fel încât la interacțiunea verbală prevăzută să mai fie cineva de față, parfumul sau faptul că întârzie la întâlnire – toate acestea comunică ceva, cuiva, dar numai pentru că receptorul are capacitatea de a-și traduce instantaneu în cuvinte ceea ce i-a fost prezentat prin nonverbal și astfel ajunge să înțeleagă și să aibă, eventual, o reacție (mai complexă decât reflexele). Nonverbalul transmite mesaje chiar și la nivelul macro-sistemic, al culturilor. Totodată, paraverbalul nu poate exista decât însoțind verbalul. La nivelul comunicării, paraverbalul decide – în cele mai multe cazuri – sensul care trebuie desprins dintr-o instanțiere discursivă.

În comunicare, o singură regulă trebuie avută în vedere și aceasta este: „Nu există reguli!”. Și totuși, norma trebuie să existe, dar să nu fie impusă în utilizare ca rețetă infailibilă. Pentru o comunicare cu șanse de a conduce la atingerea scopurilor pentru care a fost angajată, condiția rămâne ceea ce numim „adecvare”. Profesorul Jack Miller spunea că înțelepciunea ar putea fi baza pentru adecvare. Cum însă nici înțelepciunea nu este lesne de definit, adecvarea rămâne la fel de greu de surprins în definiții limpezi. Iar ceea ce este greu de definit va fi și greu de impus ca regulă. Adecvarea se manifestă pe mai multe planuri (dimensiune culturală, istorică, empatică, socială, psihologică etc.) și se prezintă ca obiect de studiu complex. Paradoxal, adecvarea se și învață începând de la vârstele mici, în familie și apoi în școală, în societate și în cadrul oricărei practici sociale. Încet, încet, prin prezență explicită în spațiul public și prin adaptarea la cerințele eticii comunicării în interacțiunea cu ceilalți, individul poate învăța să fie din ce în ce mai adecvat, ba chiar poate deveni reper pentru comunitate, ceea ce-i crește șansa de a fi perceput ca adevărat, întrucât adecvarea se recunoaște și prin raportare la modele.

Revenind la diferitele tipuri de inteligență despre care vorbeam, putem spune că există două modalități fundamentale de a privi inteligența: oamenii cu mentalitatea „axată pe creștere”, care văd viața ca o împlinire a propriului potențial, și oameni cu mentalitate „rigidă”, care sunt preocupați să arate că sunt inteligenți. E clar că oamenii cu o inteligență comunicațională dezvoltată și-au asumat prima mentalitate.

Inteligența comunicațională este despre intuiție, despre empatie și despre atenție acordată oamenilor. De asemenea, putem considera adevărata carismă ca aparținând acestui tip de inteligență, având în vedere faptul că cineva devine interesant tocmai pentru că este interesat, înțelegând foarte bine limbajul verbal, nonverbal și paraverbal (și legătura dintre ele). Ascultarea activă e tot un semn al inteligenței comunicaționale dezvoltate. O persoană inteligentă din punct de vedere comunicațional poate să îți completeze fraza, dar te ascultă până termini tot ce ai de spus, știe să țină cont de nevoile tale și mai presus de toate te ajută să tragi propriile concluzii pentru a obține claritate (anticipează, dar nu întrerupe). O persoană inteligentă din punct de vedere comunicațional dorește să vorbească în public și nu se teme să facă lucrul acesta, conștientă fiind că publicul este mai important decât propriul său orgoliu. Ea are curaj și energie, e mereu curioasă și implicată.   Totodată, a avea inteligența comunicațională înseamnă a primi și oferi constant feedback, orientând procesul spre ceea ce poți îmbunătăți în viitor, nu spre critică.

E clar că există multe forme de inteligență care nu sunt măsurate prin IQ și e și mai clar că acestea de împletesc și se conectează reciproc. Fiecare dintre noi are moduri diferite de a fi inteligent, iar succesul provine din rafinarea și din utilizarea acestor inteligențe în decursul vieții.

Inteligența comunicațională înseamnă un proces continuu de adecvare și învățare, o descoperire a noastră și a celor din jur, totul cu o înțelegere holistică asupra ființei umane în ansamblul său. Prin comunicare se realizează comuniunea de vizuni asupra lumii și a vieții, ceea ce stă la baza existenței comunității. Doar prin comunicare individul reușește să-și negocieze un loc în comunitate, știind că întotdeauna „înțelesurile sunt în oameni, nu în mesaje” (Ivan Preston).

P.S. Pe final, vă las cu o anecdotă care ne poate arăta de ce avem nevoie să ne dezvoltăm inteligența comunicațională.

~ Un reprezentant Coca-Cola se duce la o biserică și auzindu-l pe preot spunând rugăciunea „Tatăl nostru”, îi zice:

– Părinte, părinte… am și eu o rugăminte.

– Spune fiule!

– Vă ofer 500.000 de Euro dacă în loc de „Pâinea noastră cea de toate zilele”, spuneți „Coca-Cola noastră cea de toate zilele”.

– Du-te domnule de aici! Să nu aud!

– Bine… cred că e prea puțin. Ofer 1.000.000 de Euro.

– Măi omule! Să ne înțelegem!! Du-te cu banii tăi!

– Bine, atunci 100.000.000 de Euro! Ultima ofertă!

– Pleacă de aici cu tot cu banii tăi! E ultima dată când îți spun!

Omul pleacă… La un moment dat, se rezemă de-un gard și se întreabă:

– Oare cât i-o fi dat ăla cu pâinea? ~

Decalogul Vorbitorului în public

 

  • Vorbitul în public este despre public, nu despre vorbitor! Încearcă să te gândești mereu la asta și vei avea un discurs de impact. Propune-ți să fii autentic, nu perfect!
  • Să nu uiți nicio clipă că trebuie să trezești interesul publicului încă de la început. De aceea, primele secunde sunt cruciale pentru a-i face pe oameni să fie atenți și implicați.
  • Spune o poveste, indiferent de felul în care o faci. Fă-i pe oameni să se identifice cu personajele tale și dă-le încrederea că pot reuși și ei!
  • Adu-ți aminte să zâmbești și să fii relaxat! Asta arată că îți place ceea ce faci și se transmite contagios către public.
  • Nu-ți fie teamă să te arăți vulnerabil! Deschide-te și cei din public se vor deschide și ei! Adaptează-te permanent și folosește orice posibilă problemă în favoarea ta!
  • Arată-le oamenilor că îți pasă de ei și fii empatic! Dacă vrei să fii interesant, arată-te, înainte de toate, interesat!
  • Să nu furi publicului dreptul de a-și spune părerea! Dezvoltă-ți ascultarea activă, stabilește contact vizual cu publicul și încearcă să integrezi în discurs ceea ce oamenii îți transmit! Mulțumește pentru orice intervenție!
  • Folosește puterea pauzelor și mișcă-te cu sens pe scenă pentru a puncta elementele-cheie ale discursului tău!
  • Stabilește de la început ce va însemna să ai succes cu discursul tău și încearcă să evoluezi cu pași mici. Apoi, exersează, exersează, exersează!
  • Arată exact când vrei să închei și oferă un mic cadou publicului, pe care să îl ia cu ei: un îndemn la acțiune, o idee puternică sau o întrebare pe care să o interiorizeze!

Cum să pregătești un discurs în 10 minute

Deși nu este o situație recomandabilă, dacă se întâmplă totuși, ar fi bine să urmezi următorii pași:

  1. Gândește-te care va fi audiența ta și încearcă să înțelegi de ce sunt ei acolo (2 minute).

  1. Scrie micro-afirmația pe un carton și folosește-o ca primă săgeată în discurs (1 minut).

  1. Pe al doilea carton, scrie 5 lucruri care îți vin în minte ca suport pentru micro-afirmație (2 minute).

  1. Alege 3 cele mai bune idei dintre cele 5 și scrie-le pe primul carton, sub micro-afirmație. Acestea vor fi elementele-cheie ale discursului tău. (2 minute)

  1. Gândește săgeata de final ca un ecou la prima săgeată și scrie-o în partea de jos a cartonului (2 minute).

  1. Folosește timpul rămas pentru a citi întreg conținutul cartonului și pentru a-ți fixa elementele-cheie în cap (1 minut).

 

10 idei pentru o prezentare genială

  1. Imaginează-ți că o prezentare trebuie să fie precum dragostea la prima vedere și cu siguranță o vei face memorabilă!
  1. Dacă vei include prea multe idei în prezentarea ta, e posibil ca oamenii să înceteze să te asculte înainte ca tu să încetezi să vorbești. Așadar, Keep It Short&Simple!
  1. Pentru a avea o prezentare de succes, transformă anxietatea (-) în anticipare (+).
  1. Pregătirea și livrarea unui discurs nu ar trebui privite ca două discipline diferite, ci lucrate ca o simfonie!
  1. O audiență zâmbitoare înseamnă o audiență receptivă!
  1. Succesul unei prezentări depinde de cât de mult reușești să suprapui ceea ce tu vei spune cu ceea ce publicul vrea să audă!
  1. O prezentare nu ar trebui să fie mai lungă de 20 de minute, indiferent cât de genial este speakerul.
  1. Informația de una singură e rareori suficientă; e nevoie de entuziasm și atitudine!
  1. O prezentare care vrea să cuprindă totul, nu exprima, în fapt, nimic.
  1. O prezentare trebuie să fie creată pentru a avea ca rezultat o schimbare!

Despre iletrism și problema înțelegerii

Conform unui studiu din anul 2016, 42% dintre elevii români se confruntă cu „analfabetismul funcțional”. Ce înseamnă acest lucru? Deși cunosc normele elementare de citit, scris și socotit, aceștia nu le pot folosi în viața cotidiană pentru unele raționamente elementare, gândire critică, rezolvare de probleme ori selectarea informației relevante. Aceste concluzii pot avea multiple implicații în societatea românească, însă reamintesc de o problemă mai „rafinată” a unor oameni instruiți, și anume problema iletrismului.

Iletrismul se referă la situația în care o persoană știe să citească, dar se află în imposibilitatea de a sesiza semnificația textului, percepându-l în mod greșit, confuz și deformat. Așadar, aici nu e vorba despre incultură, ci despre o adevărată pseudocultură. Dar există oare mai multe tipuri de iletrism? Putem vorbi despre un iletrism sociologic, un iletrism comunicațional și chiar unul teologic?

„Mulți văd, puțini pricep” – dar toți par interesați

Este clar că astăzi trăim într-o societate asaltată informațional, în care discernământul devine o virtute absolut necesară, dar cu atât mai greu de dobândit și de păstrat. Mulțimea informațiilor care apar și se multiplică în fiecare secundă ne forțează parcă să ne adâncim în formalism, într-o rutină și o neatenție zilnică. Această pierdere a atenției înseamnă și o receptare cu dificultate a realității, mai ales când ne gândim că pentru un om obișnuit, „realitatea” înseamnă percepția a doar 0,001% din ceea ce se întâmplă în jurul lui. Astăzi, nu doar că ni se pare că știm din ce în ce mai puțin despre cât mai multe lucruri, dar ne confruntăm și cu o lipsă acută de focus, lucru explicabil dacă stăm să ne gândim că totalitatea evenimentelor din anul 1907 însumează cât totalitatea evenimentelor dintr-o zi a anului 2017. În acest multitasking generalizat și forțat nu putem să nu remarcăm rapiditatea cu care se perimează informațiile și știrile: dacă nu ești printre primii care oferă o știre, aproape că nici nu mai contează, pentru că oricum va veni extrem de rapid o altă știre care îi va lua locul. Fiecare vânează astăzi „timpi de creier uman disponibil”, ținând cont de estimările că peste 90% din informațiile din întreaga lume au fost generate în ultimii doi ani. Astfel, având în vedere toate schimbările descrise mai sus, stilul de a gândi și citi, capacitatea de a prioritiza și de a înțelege pot suferi modificări importante fără să ne dăm seama.

„Aglomerat” înseamnă „insuficient explicat”

Cred că putem vorbi astăzi despre oameni care fac din ce în ce mai multe lucruri, dar fără să le înțeleagă cu adevărat. Observ prea multe persoane care deși participă la slujbele religioase, întorc cu nonșalanță spatele și pleacă exact în momentul în care preotul se împărtășește. Evident, sunt creștini, participă la slujbele și viața Bisericii, dar oare cât înțeleg cu adevărat din asta? Și nu, nu spun aceste lucruri decât după ce am analizat mai în amănunt situația.

Dar această lipsă de înțelegere se manifestă și în viața de zi cu zi, în cadrul comunicării obișnuite. Dacă veți examina cu atenție situațiile de comunicare de astăzi, veți observa că mulți dintre oameni solicită să li se repete cel puțin încă o dată ceea ce a spus interlocutorul în primă fază. Chiar dacă suntem tentați să afirmăm că emițătorul nu a fost suficient de clar în astfel de cazuri, în majoritatea situațiilor receptorul își ia câteva secunde pentru a procesa informația și a putea răspunde. În mod normal, aceste inferențe se produc extrem de rapid în creierul nostru, dar dacă suntem asaltați informațional avem nevoie de mai multe timp pentru un astfel de proces. Din punct de vedere informațional, „aglomerat” înseamnă „insuficient explicat”, iar acest lucru se reflectă în înțelegere.

De multe ori, în lumea de astăzi auzim, dar nu ascultăm pentru că nu reușim să implicăm și atenția. A implica atenția înseamnă să ne asigurăm că înțelegerea noastră este similară cu mesajul transmis, arătând în acest fel interes și respect pentru interlocutor. Dar tot ceea ce presupune astăzi așa-zisul multitasking diminuează atenția. Iar dacă ar fi să ne luăm după concluziile unor studii amănunțite, capacitatea de focusare (atenția) unei persoane obișnuite a scăzut de la 12 secunde în anul 2000 la numai 5 secunde în anul 2017.

Atenția asigură înțelegerea și oferă valoare acțiunilor

Atenția se dezvoltă în mod firesc atunci când nu există factori perturbatori majori. Fără capacitatea de concentrare a atenției, oamenii nu pot procesa eficient informația necesară realizării oricărui proces. Este vorba despre motorul care asigură legătura dintre minte și scopul urmărit în orice activitate. Astăzi, poate mai multe ca oricând, avem nevoie de lucruri simple și profunde pentru a ne focusa pe ceea ce contează. Iar Sfinții Părinți ne oferă soluția de secole, chiar dacă uneori refuzăm să o acceptăm. Credința ajută la dezvoltarea atenției, iar practicarea rugăciunii ajută la obținerea unei mari puteri de concentrare. Mai mult decât atât, omul care nădăjduiește în Dumnezeu și are încredere în pronie nu mai e atât de supus amalgamului de griji și risipirilor ce pot surveni în orice moment, fiind mai atent la ceea ce are de realizat în momentul respectiv.

Așadar, atenția e necesară pentru a asigura înțelegerea și pentru a oferi valoare acțiunilor realizate. Fără această bază, ne aflăm în pericol de a trăi un iletrism continuu, ce poate afecta orice segment al vieții noastre, fără a beneficia de lucrurile cu adevărat importante pentru noi. Iar soluția poate fi îndreptarea către simplitate și profunzime. Și a privirii către cer!

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑