„Tradiția Bisericii are un aspect dinamic, ce adaptează valorile universale ale Evangheliei la cel ce ascultă”

 

Comunicatorul Michael Bland spunea că dacă predicile lui Hristos i-ar fi îndemnat pe oameni literal să-i ajute pe duşmani, cel mai probabil aceștia ar fi uitat învăţătura până dimineaţa următoare. Dar El le-a spus povestea bunului samaritean, iar mesajul e viu până astăzi. Cât de mult poate aplica Biserica această „adecvare în comunicare” și care este scopul ultim al comunicării în Biserică ne spune, în interviul următor, preotul și jurnalistul Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Suntem puși astăzi în fața unei culturi a divertismentului, adesea considerată extrem de superficială. Superficialitatea ne deformează percepția asupra realității, iar omul superficial este și mai ușor de manipulat, înghițind pe nemestecate stereotipurile și prejudecățile. Cum comunicăm într-o astfel de lume și cum putem să ne ferim de manipulare?

Pentru a comunica eficient ai nevoie de două lucruri esențiale: să știi bine ce vrei să transmiți și să știi să transmiți pe înțelesul celui căruia îi comunici. E principiul formulat de Sf. Pavel: „Tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii” (1 Cor. 9, 22).

Ca să nu fii manipulat ai nevoie de alte două lucruri: să cunoști cât de cât tematica legată de ceea ce ți se spune (o putem numi cultură generală) și să cercetezi dacă ceea ce ți se spune este chiar așa. Iar când comunicarea vizează pe altcineva, ascultă și CE SPUNE celălalt, nu doar ce se spune DESPRE el.

 

Folosindu-se deplin de puterea cuvântului, Mântuitorul Hristos poate fi considerat cel mai eficient comunicator al tuturor timpurilor. Care credeți că trebuie să fie specificul discursului Bisericii în actualitate, pentru a păstra un echilibru între tradiție și contemporaneitate?

 

Dacă separăm tradiția de contemporaneitate, am distrus Biserica. Nu uitați că tradiția Bisericii are un aspect dinamic, ce constă în transmiterea valorilor universale ale Evangheliei într-un anume timp și loc prin anumite tehnici de contextualizare, de adaptare a mesajului la cel ce ascultă (pe limba lui, spuneam mai sus). Este exact ceea ce ne-a învățat Hristos când predica în pilde: marile adevăruri universale și profunde ale Împărăției Cerurilor sunt lămurite prin exemple comune, luate din viața de zi cu zi a oamenilor simpli. Și încă ceva: Hristos n-a ocolit nici o întrebare, așadar nici Biserica nu trebuie să ocoleacă temele așa-zis „fierbinți”. Dacă discursul Bisericii va fi inadecvat, nu va mai interesa pe nimeni. Și atunci va rata împlinirea mandatului: de a câștiga pe oameni la Hristos, de a-L face pe Hristos cât mai ușor de înțeles. Iar concurența e mare, pentru că lumii nu-i vorbește doar Biserica, ci există o sumedenie de alte entități care se luptă să câștige inima oamenilor.

Poate presupune astăzi „darul limbilor” tocmai capacitatea de a vorbi limba veacului și a aproapelui?

 

 

În trecut, darul „vorbirii în limbi” presupunea transmiterea unor învățături în limba înțeleasă de ascultător. Apostolii deveneau, prin lucrarea minunată a lui Dumnezeu, niște translatori ai Evangheliei către alte popoare. Astăzi, deși avem chiar limbi de largă circulație internațională pe care le pricepem ușor, avem altă problemă: înțelegem cuvintele, dar nu mai pricepem sensurile. Comunicăm dar nu mai cuminecăm. Vorbim limba veacului, nu și a aproapelui. Limbajul de lemn, robotizat, standardizat, tehnicizat etc, duce la o răcire a Duhului. Asta pentru că, deși vorbim cu gura, nu prea se mai vorbește cu inima, ci cu portofelul. Ori cazul Simon Magul ar trebui să ne învețe (pentru a câta oară) că nu putem folosi limbajul iubirii Duhului Sfânt pentru a face profit. Lumea are de ales între comerțul cu aproapele și slujirea aproapelui. Iar provocarea comercialului e permanent asupra Bisericii, de la Iuda încoace. El l-a auzit pe Hristos, dar nu L-a înțeles. Spiritul afacerist i-a alterat puterea de a pricepe ce aude. Știți cum se spune: „drumul cel mai lung e de la ureche la inimă”.

Conform teoriei agenda setting, mass media nu le poate spune (neapărat) oamenilor CE să gândească, dar cu siguranță le spune LA CE să se gândească. Cum ne alegem subiectele cu adevărat relevante și cum putem scăpa de preocuparea față de false probleme?

 

Mass-media nu este un sistem omogen, ci este o sumă de canale de comunicare, fiecare având specificul lui. Ne aflăm exact în situația descrisă de Sf. Vasile cel Mare, care dădea pildă albina: deși câmpul e presărat cu felurite plante, ea merge doar la florile care dau nectar. Așa să facem și noi, cum zice și Sf. Pavel: „Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine” (1 Tes 5,21). Dar pentru asta e nevoie să înveți ce anume este „binele”. Aici intervine îndrumarea duhovnicească a celor cu experiență, a „părinților” în duh. Cine merge după capul lui, sigur va eșua. Așadar, ca să vă dau un răspuns, ne trebuie mai întâi o bună așezare duhovnicească, pentru a nu alerga după subiecte inutile (instinctele trebuie bine educate, mai ales pentru că presa le ațâță pentru audiență). Iar apoi, ne trebuie un îndrumător duhovnicesc, să ne învețe „florile” care au nectar, nu otravă.

Poate criza sensului în postmodernitate să conducă spre o reînviere religioasă, în totală opoziție cu mult promovata secularizare?

 

Poate. Hristos a zis că și pietrele pot mărturisi, dacă e cazul. Reînvierea e oricând posibilă, cu o singură condiție: să se vrea. De la Adam încoace, marea problemă a umanității nu este lipsa lui Dumnezeu, ci înlocuirea Lui. Religia nu poate să dispară, căci omul trebuie să fie legat sufletește de ceva. Depinde însă de ce anume se leagă: de Cer sau de lumesc. „Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei, 6,21). Secularizarea nu-i decât tendința omului de se pune el în locul lui Dumnezeu (Anti-Hrist). Deci e mult mai grav decât moartea sufletului: transformarea omului în drac: „Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu!” (Isaia 14,13). Ei bine, câtă vreme ne păstrăm smerenia și evităm tendința de a deveni dumnezeii propriei vieți, mai este o șansă de înviere, chiar dacă grijile materiale ne asupresc. Însă alegerea e doar la noi. Dumnezeu stă pe Cruce și se uită ce facem.

Despre superficialitate ca maladie a societății contemporane

Când vorbim despre superficialitate ne referim la un lucru care se produce la suprafaţă, fără să atingă miezul sau esenţa lucrurilor. Această abordare simplistă asupra vieții se opune gândirii profunde și presupune o percepție reducționistă asupra lucrurilor. E adevărat că omul a avut de luptat cu superficialitatea încă de la crearea sa. Omul superficial este, de fapt, omul jumătăților de măsură, iar orice lucru făcut pe jumătate nu este pe placul lui Dumnezeu.

Din păcate, superficialitatea pare să fie una dintre bolile cele mai răspândite ale societății contemporane. Evoluția către relativizarea generalizată a sistemului de valori conduce, invariabil, la superficialitate. De fiecare dată încercăm să ne simplificăm viața pentru că astăzi nu mai este timp pentru înțelegere profundă. Pentru a evolua însă, omul trebuie să exploreze intens în direcția profunzimii, iar superficialitatea distruge treptat orice formă de  gândire profundă.

Superficialitatea poate deforma realitatea

Un om superficial este comod, rămâne la suprafața problemelor, acceptă ceea ce i se spune fără prea mari rezerve și nu se sinchisește să ajungă la „miez”, ci lasă pe altcineva să aleagă pentru el. Atunci când ne orientăm doar spre ceea ce ne este vizibil, accesibil, palpabil și convenabil, s-ar putea să omitem chiar esența. Profunzimea ne sperie atunci când presupune nesiguranță, necunoscut sau incertitudine. Problema este că această superficialitate poate modifica și deforma realitatea (sau mai precis percepția asupra realității).

Tendința unui om care acționează superficial este aceea de a găsi vinovați, de a da vina pe altceva sau altcineva. De fapt, nu face decât să fugă de adevăr. Scriptura cere oamenilor să facă toate lucrurile ca pentru Dumnezeu. Acesta este secretul eticii protestante, pe care Max Weber o vedea ca suport pentru bunăstarea economică a țărilor tradițional-protestante ale Europei. Atunci când faci toate lucrurile ca pentru Dumnezeu, nu poți accepta superficialitatea în niciun domeniu al vieții.

Dumnezeu este cel mai mare dușman al superficialității. Prima întrebare când vine vorba despre religie este întotdeauna despre excepție, nu despre regulă. Totuși, când se dorește criticarea Bisericii, este recomandat să se meargă dincolo de rime fără ritm. De cele mai multe ori, căutăm împlinirea în afara noastră și departe de Dumnezeu, trecând cu vederea cuvântul Evangheliei, care zice că „împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21). Rădăcina superficialității este ignoranța, care, la rândul ei, vine din lipsa iubirii, din necredință și din mândrie.

Stereotipuri, prejudecăți și stabilirea priorităților

Când vorbim (profund) despre superficialitate, nu putem să nu ne gândim la stereotipuri și prejudecăți. Noţiunea de „stereotip” a fost introdusă în anul 1922 de Walter Lippman, care susținea că oamenii nu se raportează în mod direct la realitatea exterioară, ci la o reprezentare a acesteia. Nevoia de a înţelege şi controla mediul înconjurător este, adesea, imposibil de satisfăcut din cauza informaţiilor prea numeroase cu care intrăm în contact. Pe scurt, oamenii încearcă să simplifice realitatea, introducând-o în câteva scheme şi categorii care să le uşureze raportarea la mediu.

Deşi stereotiparea este văzută, în genere, ca un mod de gândire negativ, teoreticienii clasifică stereotipurile în două mari clase. Stereotipurile pozitive (sau neutre) reunesc în structura lor trăsături valorizate în mod pozitiv la nivel social. Acestea sunt un fel de carte de vizită sau de ecuson pentru o anumită entitate. Astfel, nemţii sunt întotdeauna riguroşi şi punctuali, iar japonezii sunt dependenţi de muncă şi pasionaţi de tehnologia înaltă şi de miniaturizare. Adesea legăm anumite produse sau îndeletniciri de o anumită cultură naţională. Fără să ne dăm seama, ceasurile (foarte bune şi valoroase) sunt elveţiene, ciocolata (de calitate) este belgiană, iar industria IT este inevitabil legată de japonezi. Stereotipurile negative sunt mult mai numeroase şi reunesc valori cu conţinut negativ. Psihologii remarcă faptul că individul dezvoltă stereotipuri negative referitoare la alte grupuri mai mult decât la cele din care el face parte.

Gordon Allport defineşte „prejudecata” drept o atitudine negativă faţă de un individ, membru al unui grup, care este motivată doar de apartenenţa acestuia la grupul respectiv. În relaţiile sociale, stereotipia poate avea o funcţie utilă: prin clasificarea indivizilor, le putem anticipa comportamentul şi planifica reacţiile. Dar stereotipurile pot conduce la prejudecăţi, la opinii negative despre ceilalţi. Stereotipurile şi prejudecăţile se constituie drept obstacole majore în calea unei comunicări eficiente, devenind cauze ale unor acţiuni şi emoţii negative.

Majoritatea stereotipurilor se dezvoltă din cauză că grupul extern („victima”) nu face parte din viața cotidiană a grupului intern (cel care judecă) și, deci, există prea puține date pentru a susține teze care s-au instalat deja ca atare. O apropiere a grupurilor, crearea posibilităților de cunoaștere reciprocă, ar putea fi soluții pentru eliminarea in timp a respectivelor stereotipuri.

Ținând cont de ceea ce s-a spus mai sus, radicalii pot fi mai lesne manipulați, pe când moderații sunt mai rezistenți, având controlul asupra propriilor lor preconstructe cognitive și asupra comportamentului lor social. Securitatea individului se face în spiritul protecției propriei persoane prin filtrarea și selectarea informației. În cazul în care o informație amenință să perturbe echilibrul intern al individului, asistăm la apariția unor mecanisme de menținere sau restabilire a echilibrului. Disonanța cognitivă reprezintă inconfortul psihologic dat de contradicția dintre informația deținută și informația nouă și este un aspect important al motivației umane și un mijloc de autoapărare. Individul aflat într-o astfel de situație de dezechilibru cognitiv va trece la organizarea informației astfel încât aceasta să corespundă structurii sale atitudinale anterioare. Eliminarea unor informații incomode, memorarea selectivă, interpretarea defensivă sau negarea autorității sursei sunt câteva dintre mijloacele folosite pentru restabilirea unui echilibru interior convenabil.

Influență, manipulare sau alegere liberă?

Se folosesc astăzi, din ce în ce mai des, tehnicile numite „agenda setting” (rezumată în formula „noi nu îți spunem ce să gândești, ci îți spunem la ce să te gândești”) și „framing”, care constau în a promova în fruntea listei de priorități din percepția pe care o are publicul asupra realității înconjurătoare a unor teme anume, care uneori nu țin neapărat de interesul public imediat și nici nu au caracter de prioritate de grad înalt. Cu cât devenim mai profunzi, cu atât lucrurile devin mai clare; cu cât ne detașăm de detalii inutile, cu atât putem obține o imagine mai amplă. Dacă suntem ocupați cu detalii, va fi mai greu să reușim să vedem imaginea de ansamblu.

Așadar, omul superficial are o fire influențabilă, versatilă, ce reflectă trasformările timpului. Se mulțumește doar cu un unghi din care să observe realitatea și adevărul. Un astfel de om tratează totul cu prea mare ușurință, se complace în mediocritate și devine un om blazat. Imobilitatea nu poate fi numită statornicie, ci devine un efect al superficialității. Nimeni nu va recunoaște un asemenea defect, decât cu un efort extrem de mare de cunoaștere și autocunoaștere. Există totuși și oameni care dezvoltă în profunzime, detaliază, luptă cu ambiguul, disecă și verifică, cizelează și clarifică. E adevărat că sunt mult mai puțini cei care caută soluții și chiar le găsesc. Majoritatea doar le folosesc. Totuși, cine știe să se bucure de gândirea profundă va avea mereu de câștigat. Modul nostru de a raționa (care include și „gândirea fără gândire”) și dorința noastră de a ni se face pe plac ne oferă drept pradă speculațiilor oricui are tendința de a manipula. Și de cele mai multe ori nici nu ne dăm seama de asta!

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑