Și tu poți fi un Lider fără funcție!

Cel mai adesea, oamenii renunță la puterea lor, crezând că nu o au” – Alice Walker

Te-ai gândit vreodată că poți fi un lider adevărat fără a avea o sursă de putere formală? Acum vei afla că oricine poate fi lider pentru că leadershipul adevărat se referă la cât de bine lucrezi și te comporți. Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să dăm dovadă de leadership în toate privințele. Și vom vedea de ce anume.

 

Hotărăște să nu te mai consideri o victimă, ci să devii un lider

Fiecare dintre noi construiește viața pe care urmează să o trăiască, iar potențialul nevalorificat devine o sursă de suferință. Ca oameni, ne schimbăm când suntem motivați și impresionați la nivel emoțional, mai curând decât la nivel logic. E bine să fii mulțumit, dar să nu te mulțumești cu ceea ce ești.

Cu toții ne dorim succesul, dar reușita nu apare din întâmplare, iar succesul e creat în mod conștient. Este imposibil să clădești succesul pe temelia scuzelor și pretextelor. De fapt, succesul este adus de respectarea unor mici obiceiuri zi de zi, ale căror rezultate se acumulează în timp și duc la realizări mai mari decât ai fi putut prevedea. Pe de altă parte, eșecul e rezultatul inevitabil al unor acte mici de neglijență făcute zilnic, un timp îndelungat, astfel încât nu mai pot fi remediate. Practic, e vorba despre efectul de multiplicare: micile progrese zilnice – în timp – duc la rezultate uimitoare. Opțiunea fundamentală care îți poate transforma fundamental viața este hotărârea profundă de a înceta să te mai consideri o victimă și de a începe să de consideri un lider. De obicei, oamenii care știu foarte bine să-și găsească scuze, în general nu prea sunt buni la nimic altceva, pentru că performanța înseamnă concentrare și practică îndelungată. Exact cum spuneam în articolul Efectul Matei și cele 10.000 de ore de muncă pentru succes  avem nevoie cam de 10 ani de muncă asiduă pentru a deveni experți într-un domeniu.

 

Fiți atât de buni încât nimeni să nu vă poată ignora!

Niciodată nu te vei comporta în dezacord cu percepția de sine. Fiecare convingere a noastră devine o condiționare, o profeție care se autoîmplinește. Iar convingerile nu sunt altceva decât gândurile pe care le-am repetat iar și iar, până au devenit adevărurile noastre personale. Mai mult decât orice trebuie să acționăm, pentru că ideile nu servesc la nimic dacă nu se traduc într-o activitate susținută și consecventă. O minte care a primit o idee nouă nu va mai fi niciodată redusă la vechile dimensiuni. După cum spuneam, ceea ce duce la performanță e munca asiduă bazată pe idei excelente. Iar dintr-un anumit punct de vedere, succesul e o chestiune de cantitate: cu cât acționezi mai mult, cu atât vei obține mai multe rezultate. Chiar dacă începutul este dificil, amânarea nu este decât o altă formă a fricii. Dacă e să ne gândim la o metaforă, o navetă spațială consumă mai mult combustibil în primele 3 minute de la decolare decât în restul întregii sale călătorii în jurul Pământului. Începutul nu este ușor, într-adevăr, dar trebuie să ne gândim mereu la recunoștință ca antidotul temerilor.

 

Definește succesul în funcție de ceea ce dăruiești, nu în funcție de ceea ce primești!

Leadershipul înseamnă să crezi în tine însuți când nimeni altcineva nu crede. Fii convins că nimeni nu te poate înlocui pe tine însuți, iar a fi autentic înseamnă să-ți realizezi întregul potențial. Întotdeauna leadershipul se regăsește în punctul unde performanța se întâlnește cu onoarea. În multe sensuri, reputația e tot ce ai.

În viață, performanțele sunt cu atât mai slabe, cu cât egoul e mai mare. Ego-ul este partea noastră socială, dezvoltată pe măsură ce încercăm să devenim așa cum vor cei din jur să fim, în loc să arătăm cine suntem cu adevărat. Dar succesul trebuie definit nu în funcție de ceea ce primești, ci în funcție de ceea ce dăruiești. Critica e reacția defensivă pe care o folosesc cei speriați, pentru a se apăra de schimbare. Numai cei răniți îi rănesc pe alții. Ego-ul țipă atât de tare în mulți dintre noi, încât nu mai auzim ce spun ceilalți. Iar leadershipul înseamnă să asculți. Înainte ca altul să-ți întindă mâna, trebuie să-i atingi inima. Trebuie să personifici tu însuți schimbarea pe care vrei să o produci și să oferi ceea ce îți dorești cel mai mult să primești. Dacă vrei să învingi, trebuie să-i ajuți și pe alții să învingă. Pune oamenii pe primul loc și totul se va rezolva de la sine. Intotdeauna trebuie să vezi oamenii așa cum sunt, dar să-i tratezi cu atâta respect și amabilitate încât ei să devină rapid tot ce au visat să fie.

Crizele ascund oportunități excepționale, iar fiecare aparent eșec aduce cu el un dar. Vremurile grele nu durează la nesfârșit, dar oamenii puternici rezistă întotdeauna. Problemele nu sunt probleme decât atunci când le facem noi să fie. Teama pe care o învingi atunci când ajungi la capătul puterilor face, de fapt, ca puterile tale să crească. Atunci când ești decis să-ți atingi limitele, aceste limite se vor lărgi. Iar cu cât petreci mai mult timp în afara zonei de confort, cu atât această zonă se lărgește. Ori de câte ori încerci ceva nou, ți se pare ciudat, pentru că schimbarea este un proces dificil, în special în perioada de tranziție. Viața începe acolo unde se sfârșește zona de confort. În condițiile cele mai grele, nu te opri! Reacționeză întotdeauna activ, nu defensiv.

Atitudinea de lider presupune să ții mai mult la sinceritate decât la aprobarea celorlalți. Poți spune orice vrei, atât timp cât o spui cu respect, având în vedere faptul că vorbele pe care le rostești determină felul în care te simți. De aceea, rafinarea vocabularului te energizează, îți mărește pasiunea pentru performanță și ritmul în care inovezi.

 

Vedem lumea nu așa cu este ea, ci așa cum suntem noi

Experiența noastră e formată din lucrurile pe care le cultivăm. Așadar, urmărește ce-i mai bun și ignoră restul! Treci de la o complexitate haotică la o simplitate elegantă. Fă lucruri mai puține, dar mai bune!

Cel mai interesant lucru e că făcând eforturi să-ți îmbunătățești viața interioară, vei obține rezultate extraordinare și în viața exterioară. E clar mult mai important ce om devii, decât ce lucruri posezi. Important nu e să fii bogat, ci să ai o viață bogată. Pentru că împlinirea e un eveniment interior, cu consecințe exterioare. De fapt, noi vedem lumea nu așa cu este ea, ci așa cum suntem noi. Privim totul ca printr-un vitraliu, colorat cu propriile noastre convingeri, reguli și comportamente imprimate. Iar unul dintre lucrurile care ne face să fim oameni e capacitatea noastră de a ne analiza propria gândire. Pentru că atunci când ne dăm seama de toate lucrurile amintite mai sus, conștientizăm ce putere avem. Așadar, după cum spunea antropologul Margeret Mead, „să nu vă îndoiți că un mic grup de oameni interesați de binele general și dedicați pot schimba lumea. De fapt, niciodată nu s-a întâmplat altfel”.

În concluzie, pentru a fi un LFF (Lider Fără Funcție) trebuie sa faci o TEB (Treabă Excepțional de Bună), să îți dorești să fii CBL (Cel mai Bun din Lume) în domeniul tău, să MMD (Mergi Mai Departe) indiferent de factorii externi, pentru a deveni PSB (Primul, Singurul și cel mai Bun).

 

Pentru detalierea ideilor prezentate în acest articol, poți citi cartea Lider Fără Funcție – O fabulă modernă despre succesul autentic în afaceri și în viața personală, de Robin Sharma.

Ce ne motivează cu adevărat?

Atunci când vine vorba despre motivație, majoritatea oamenilor cred că cea mai bună metodă pentru a motiva este utilizarea unor recompense. Însă se pare că secretul satisfacției și performanței este nevoia profund umană de a ne dirija propriile vieți, de a învăța și de a crea lucruri noi, de a deveni mai buni și de a face din lume un loc mai bun.

Pe lângă stimulentele biologice, ființele umane mai au un stimulent recunoscut de mult timp, și anume răspunsul la recompensele și pedepsele din mediu. Însă la jumătatea secolului al XX-lea, s-a remarcat că oamenii au și un alt treilea stimulent, numit motivație intrinsecă. Societățile, precum computerele, au sisteme de operare, instrucțiuni și protocoale ce pun totul în mișcare. Primul sistem de operare al oamenilor (Motivație 1.0) viza doar supraviețuirea, iar al doilea (Motivație 2.0) s-a bazat pe recompensele și pedepsele externe. Această abordare a funcționat bine pentru responsabilitățile rutinare din secolul al XX-lea, însă în secolul al XXI-lea, Motivația 2.0 pare că are nevoie de optimizare.

Pedepsiți de recompense?

Atunci când recompensele și pedepsele se întâlnesc cu cel de-al treilea stimulent, pot distruge motivația intrinsecă, pot reduce performanța și pot paraliza creativitatea. Mai mult decât atât, pot chiar încuraja comportamentul imoral, pot genera dependență și pot încuraja gândirea pe termen scurt. Încercați să încurajați un copil să învețe matematica plătindu-l pentru fiecare pagină pe care o finalizează din manual – și, aproape sigur, va deveni mai harnic pe termen scurt și își va pierde interesul pentru matematică pe termen lung.

Însă recompensele și pedepsele nu sunt cu totul negative. Pot fi eficiente pentru sarcini de rutină bazate pe reguli (algoritmice), pentru că nu au ce motivație intrinsecă să submineze și ce creativitate să paralizeze. Și pot fi și mai eficiente dacă cei care oferă astfel de recompense explică de ce sarcinile sunt necesare, recunosc că sunt plictisitoare și le acordă angajaților autonomie în privința modului de executare. Pentru sarcinile conceptuale non-rutinare (euristice), recompensele sunt mai periculoase – mai ales cele din categoria „dacă-atunci”. Dar recompensele de tip „acum-că” – recompensele necondiționate, oferite după îndeplinirea unei sarcini – pot fi, uneori, pozitive pentru activitățile ceva mai creative, mai ales dacă furnizează informații utile despre performanță.

Prin natura lor, recompensele ne limitează concentrarea. Sunt utile atunci când calea către o soluție este clară. Ne ajută să privim înainte și să avansăm mai rapid. În cazul recompenselor externe care devin singurul obiectiv care contează, oamenii vor alege calea cea mai rapidă pentru a le obține, chiar dacă este una incorectă. Când recompensa este activitatea însăși, nu există scurtături.

Știați că? Asocierea recompenselor cu sarcinile nobile, creative sau inerent interesante – oferirea lor fără înțelegerea științei motivării – este un joc foarte periculos, putând face mai mult rău decât bine? De aceea, se spune că a plăti donatorii de sânge nu este doar imoral, ci și ineficient.

 

Recompense și pedepse: Cele șapte defecte fatale

1.Pot distruge motivația intrinsecă

2.Pot diminua performanța

3.Pot paraliza creativitatea

4.Pot elimina comportamentele pozitive

5.Pot încuraja înșelăciunea, soluțiile rapide și comportamentul imoral

6.Pot crea dependență

7.Pot stimula gândirea pe termen scurt.

Motivația intrinsecă generează creativitate

Teoria autodeterminării susține că avem trei nevoi psihologice înnăscute – competența, autonomia și interconectarea. Când aceste nevoi sunt satisfăcute, suntem motivați, productivi și fericiți. Când nu sunt satisfăcute, motivația, productivitatea și fericirea noastră se prăbușesc.

Motivația 2.0 se bazează pe și încurajează comportamentul de Tip X – comportament alimentat mai degrabă de dorințe extrinseci decât intrinseci și preocupat mai puțin de satisfacția inerentă a unei activități și mai multe de recompensele externe la care duce activitatea.

Motivația 3.0, optimizarea necesară pentru buna funcționare a economiei din secolul al XX-lea, se bazează pe și încurajează comportamentul de Tip I. Aceasta este mai puțin preocupat de recompensele externe pe care le aduce o activitate și mai mult de satisfacția inerentă a activității în sine. Pentru succes profesional și împlinire personală, ar trebui să trecem de la Tipul X la Tipul I. Vestea bună este că persoanele de Tip I sunt făcute, nu născute, iar comportamentul de Tip I duce la creșterea performanței, îmbunătățirea sănătății și la creșterea stării generale de bine.

Suntem sortiți să fim indivizi autonomi, nu automate individuale

„Setarea noastră implicită” este să fim autonomi și autodirijați. Din nefericire, circumstanțele conspiră adesea pentru a schimba această setare implicită și pentru a ne transforma din Tip I în Tip X. Pentru a încuraja comportamentul de Tip I și performanța ridicată pe care o facilitează, prima cerință este autonomia. Oamenii au nevoie de autonomie în privința sarcinilor (ce fac), timpului (când fac), echipei (cu cine fac) și metodei (cum fac). Companiile care oferă autonomie, uneori în doze radicale, își depășeșc concurenții.

În timp ce Motivația 2.0 solicită ascultare, Motivația 3.0 solicită implicare. Numai implicarea poate duce la perfecționare – a deveni mai bun în ceva ce contează. Perfecționarea începe cu „starea de flux” – experiențe optime în care provocările cu care ne confruntăm sunt extrem de adaptate la aptitudinile noastre. Dar perfecționarea respectă trei reguli specifice: este o mentalitate (necesită capacitatea de a-ți considera aptitudinile infinit perfectibile), este dureroasă (necesită efort, voință și practică deliberată) și este asimptotă (e imposibil de atins pe deplin, ceea ce o face în același timp frustrantă și ispititoare). Într-o experiență numită autotelică, obiectivul se autoîndeplinește: activitatea este propria ta recompensă.

Prin natura lor, oamenii caută un scop, o cauză mai mare și mai durabilă decât ei înșiși. În cadrul organizațiilor, această „motivație a scopului” se exprimă în trei feluri: în obiective care se folosesc de profit pentru a atinge un scop; în cuvinte care exprimă mai mult decât propriul interes; și în politici care le permit angajaților să urmărească scopul în condițiile stabilite de ei. Așadar, scopul furnizează energia de activare a vieții.

Mai multe informații despre acest subiect incitant puteți afla citind cartea Drive – Ce anume ne motivează cu adevărat, scrisă de Daniel Pink.

Creează un sit web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑