Despre inteligența comunicațională

Fiecare dintre noi își dorește să fie inteligent; sau cel puțin de la premisa aceasta îmi doresc să plec în abordarea noului concept. Astăzi suntem din ce în ce mai aproape de aprofundarea mai multor tipuri de inteligență, descoperind inteligența emoțională, inteligența socială sau inteligența spirituală. Dar dacă în această listă omitem să cercetăm un tip de inteligență care este cel puțin la fel de importantă, ba chiar poate fi un liant între ele și chiar are vocația de a le potența pe toate celalte? Dacă tocmai pentru că are în centru o acțiune pe care o facem natural (fără să învățăm neapărat foarte multe despre acel CUM, ci mai degrabă despre CE), suntem tentați să scăpăm din vedere un concept holistic important? Întrebările acestea pot avea un răspuns mai amplu sau mai simplist, în funcție de cât de mult dorim să aprofundăm domeniul.

Este vorba despre ceea ce numim „inteligența comunicațională”, un concept vechi și nou în același timp. Iar pentru a înțelege acest tip de inteligență, este necesar să înțelegem cât mai profund COMUNICAREA. Practic, orice am face, nu putem să nu comunicăm, iar comunicarea implică mult mai mult decât simpla vorbire, chiar dacă aceasta din urmă este esențială. Termenul de ,,comunicare” provine din limba latină ,,communis” care înseamnă ,,a pune de acord”, ,,a fi în legatură cu” sau ,,a fi în relaţie”, deşi termenul circula în vocabularul anticilor și cu sensul de ,,a împărtăşi ceva celorlaţi”.

Comunicarea (cu majusculă) este un proces continuu și dinamic. Comunicarea 1 implică vastul, necuprinsul fenomen în care trăim, la care participăm și care face parte din noi. Simplul fapt că individul devine conștient de prezența alterității (la care se raportează permanent) îl pune în comunicare cu ceilalți. Când vorbim despre comunicare 2 (cu literă mică), ne gândim că ea are la bază atitudini intenționale și implică ideea de schimb. Comunicarea (fără majusculă) este aspectul discret al comunicării, instanța de comunicare, evenimentul, activitatea voluntară, acțiunea conștientă de a interacționa cu alteritatea. Gândindu-se pe sine ca parte a umanității, individul se înscrie (cel mai adesea involuntar) în fenomenul infinit al comunicării (Comunicarea). Plănuindu-și o anumită intervenție, într-o anumită situație și față de un anumit interlocutor, individul are în vedere o anumită instanță de comunicare.

Ceea ce ne diferențiază pe noi ca oameni este capacitatea noastră de a ne analiza propria gândire. Noi ne gândim la ceilalţi oameni ca la minţi în stare să facă tot ceea ce propria noastră minte poate, dacă nu chiar mai mult. Ştiind că mintea celorlalţi funcţionează ca a noastră, le atribuim semenilor noștri aceeași capacitate de a-și construi o imagine despre noi și ajungem la nevoia de a ne imagina cum va fi arătând acea imagine. Astfel, creăm o metareprezentare (o reprezentare despre o reprezentare) și știm că la fel se întâmplă lucrurile în mintea celuilalt. Acest gen de interacțiune (involuntară, dar inevitabilă) ne pune în comunicare, chiar înainte de a interacționa explicit și voluntar cu alteritatea, ba chiar înainte de a ști că facem acest lucru.

Mintea noastră lucrează cu concepte, ale căror „suporturi” semantice sunt termenii din limbă. Nu există gândire fără limbaj (verbal). Nonverbalul funcționează pentru că la receptare este tradus, instantaneu și involuntar, în verbal. Am perceput mesajul transmis de X prin nonverbal, l-am tradus instantaneu în verbal și restul s-a petrecut în consecință. Majoritatea lucrărilor despre comunicarea nonverbală tratează aproape exclusiv despre ceea ce se mai cunoaște și drept „limbajul trupului”, doar unele mergând și la studiul proxemicii și al atingerilor reciproce, al posturilor și al atitudinilor afișate. Să ne gândim însă că nonverbalul cuprinde o arie mult mai vastă de mijloace de expresie, cum ar fi arhitectura, portul diverselor obiecte, alegerea locului în care să se producă întâlnirea și interacțiunea verbală cu interlocutorul, decorarea mediului, aranjarea lucrurilor în așa fel încât la interacțiunea verbală prevăzută să mai fie cineva de față, parfumul sau faptul că întârzie la întâlnire – toate acestea comunică ceva, cuiva, dar numai pentru că receptorul are capacitatea de a-și traduce instantaneu în cuvinte ceea ce i-a fost prezentat prin nonverbal și astfel ajunge să înțeleagă și să aibă, eventual, o reacție (mai complexă decât reflexele). Nonverbalul transmite mesaje chiar și la nivelul macro-sistemic, al culturilor. Totodată, paraverbalul nu poate exista decât însoțind verbalul. La nivelul comunicării, paraverbalul decide – în cele mai multe cazuri – sensul care trebuie desprins dintr-o instanțiere discursivă.

În comunicare, o singură regulă trebuie avută în vedere și aceasta este: „Nu există reguli!”. Și totuși, norma trebuie să existe, dar să nu fie impusă în utilizare ca rețetă infailibilă. Pentru o comunicare cu șanse de a conduce la atingerea scopurilor pentru care a fost angajată, condiția rămâne ceea ce numim „adecvare”. Profesorul Jack Miller spunea că înțelepciunea ar putea fi baza pentru adecvare. Cum însă nici înțelepciunea nu este lesne de definit, adecvarea rămâne la fel de greu de surprins în definiții limpezi. Iar ceea ce este greu de definit va fi și greu de impus ca regulă. Adecvarea se manifestă pe mai multe planuri (dimensiune culturală, istorică, empatică, socială, psihologică etc.) și se prezintă ca obiect de studiu complex. Paradoxal, adecvarea se și învață începând de la vârstele mici, în familie și apoi în școală, în societate și în cadrul oricărei practici sociale. Încet, încet, prin prezență explicită în spațiul public și prin adaptarea la cerințele eticii comunicării în interacțiunea cu ceilalți, individul poate învăța să fie din ce în ce mai adecvat, ba chiar poate deveni reper pentru comunitate, ceea ce-i crește șansa de a fi perceput ca adevărat, întrucât adecvarea se recunoaște și prin raportare la modele.

Revenind la diferitele tipuri de inteligență despre care vorbeam, putem spune că există două modalități fundamentale de a privi inteligența: oamenii cu mentalitatea „axată pe creștere”, care văd viața ca o împlinire a propriului potențial, și oameni cu mentalitate „rigidă”, care sunt preocupați să arate că sunt inteligenți. E clar că oamenii cu o inteligență comunicațională dezvoltată și-au asumat prima mentalitate.

Inteligența comunicațională este despre intuiție, despre empatie și despre atenție acordată oamenilor. De asemenea, putem considera adevărata carismă ca aparținând acestui tip de inteligență, având în vedere faptul că cineva devine interesant tocmai pentru că este interesat, înțelegând foarte bine limbajul verbal, nonverbal și paraverbal (și legătura dintre ele). Ascultarea activă e tot un semn al inteligenței comunicaționale dezvoltate. O persoană inteligentă din punct de vedere comunicațional poate să îți completeze fraza, dar te ascultă până termini tot ce ai de spus, știe să țină cont de nevoile tale și mai presus de toate te ajută să tragi propriile concluzii pentru a obține claritate (anticipează, dar nu întrerupe). O persoană inteligentă din punct de vedere comunicațional dorește să vorbească în public și nu se teme să facă lucrul acesta, conștientă fiind că publicul este mai important decât propriul său orgoliu. Ea are curaj și energie, e mereu curioasă și implicată.   Totodată, a avea inteligența comunicațională înseamnă a primi și oferi constant feedback, orientând procesul spre ceea ce poți îmbunătăți în viitor, nu spre critică.

E clar că există multe forme de inteligență care nu sunt măsurate prin IQ și e și mai clar că acestea de împletesc și se conectează reciproc. Fiecare dintre noi are moduri diferite de a fi inteligent, iar succesul provine din rafinarea și din utilizarea acestor inteligențe în decursul vieții.

Inteligența comunicațională înseamnă un proces continuu de adecvare și învățare, o descoperire a noastră și a celor din jur, totul cu o înțelegere holistică asupra ființei umane în ansamblul său. Prin comunicare se realizează comuniunea de vizuni asupra lumii și a vieții, ceea ce stă la baza existenței comunității. Doar prin comunicare individul reușește să-și negocieze un loc în comunitate, știind că întotdeauna „înțelesurile sunt în oameni, nu în mesaje” (Ivan Preston).

P.S. Pe final, vă las cu o anecdotă care ne poate arăta de ce avem nevoie să ne dezvoltăm inteligența comunicațională.

~ Un reprezentant Coca-Cola se duce la o biserică și auzindu-l pe preot spunând rugăciunea „Tatăl nostru”, îi zice:

– Părinte, părinte… am și eu o rugăminte.

– Spune fiule!

– Vă ofer 500.000 de Euro dacă în loc de „Pâinea noastră cea de toate zilele”, spuneți „Coca-Cola noastră cea de toate zilele”.

– Du-te domnule de aici! Să nu aud!

– Bine… cred că e prea puțin. Ofer 1.000.000 de Euro.

– Măi omule! Să ne înțelegem!! Du-te cu banii tăi!

– Bine, atunci 100.000.000 de Euro! Ultima ofertă!

– Pleacă de aici cu tot cu banii tăi! E ultima dată când îți spun!

Omul pleacă… La un moment dat, se rezemă de-un gard și se întreabă:

– Oare cât i-o fi dat ăla cu pâinea? ~

Decalogul Vorbitorului în public

 

  • Vorbitul în public este despre public, nu despre vorbitor! Încearcă să te gândești mereu la asta și vei avea un discurs de impact. Propune-ți să fii autentic, nu perfect!
  • Să nu uiți nicio clipă că trebuie să trezești interesul publicului încă de la început. De aceea, primele secunde sunt cruciale pentru a-i face pe oameni să fie atenți și implicați.
  • Spune o poveste, indiferent de felul în care o faci. Fă-i pe oameni să se identifice cu personajele tale și dă-le încrederea că pot reuși și ei!
  • Adu-ți aminte să zâmbești și să fii relaxat! Asta arată că îți place ceea ce faci și se transmite contagios către public.
  • Nu-ți fie teamă să te arăți vulnerabil! Deschide-te și cei din public se vor deschide și ei! Adaptează-te permanent și folosește orice posibilă problemă în favoarea ta!
  • Arată-le oamenilor că îți pasă de ei și fii empatic! Dacă vrei să fii interesant, arată-te, înainte de toate, interesat!
  • Să nu furi publicului dreptul de a-și spune părerea! Dezvoltă-ți ascultarea activă, stabilește contact vizual cu publicul și încearcă să integrezi în discurs ceea ce oamenii îți transmit! Mulțumește pentru orice intervenție!
  • Folosește puterea pauzelor și mișcă-te cu sens pe scenă pentru a puncta elementele-cheie ale discursului tău!
  • Stabilește de la început ce va însemna să ai succes cu discursul tău și încearcă să evoluezi cu pași mici. Apoi, exersează, exersează, exersează!
  • Arată exact când vrei să închei și oferă un mic cadou publicului, pe care să îl ia cu ei: un îndemn la acțiune, o idee puternică sau o întrebare pe care să o interiorizeze!

Cum să pregătești un discurs în 10 minute

Deși nu este o situație recomandabilă, dacă se întâmplă totuși, ar fi bine să urmezi următorii pași:

  1. Gândește-te care va fi audiența ta și încearcă să înțelegi de ce sunt ei acolo (2 minute).

  1. Scrie micro-afirmația pe un carton și folosește-o ca primă săgeată în discurs (1 minut).

  1. Pe al doilea carton, scrie 5 lucruri care îți vin în minte ca suport pentru micro-afirmație (2 minute).

  1. Alege 3 cele mai bune idei dintre cele 5 și scrie-le pe primul carton, sub micro-afirmație. Acestea vor fi elementele-cheie ale discursului tău. (2 minute)

  1. Gândește săgeata de final ca un ecou la prima săgeată și scrie-o în partea de jos a cartonului (2 minute).

  1. Folosește timpul rămas pentru a citi întreg conținutul cartonului și pentru a-ți fixa elementele-cheie în cap (1 minut).

 

Deține controlul în prezentarea ta!

 

În articolul Cum să construiești un discurs genial și memorabil, am văzut cei mai importanți pași pentru pregătirea unui discurs inspirat și de impact. Am văzut că firul pregătirii unei prezentări presupune să urmezi câțiva pași:

1.Cunoaște-ți audiența și decide unde vrei să o conduci

2.Creează micro-afirmația pentru prezentare

3.Susține micro-afirmația

4.Pregătește prima și ultima săgeată pentru prezentare.

 

Deși poate părea nedrept uneori, trebuie să recunoaștem: competența ta profesională este văzută ca fiind direct proporțională cu calitățile tale de a crea și livra un discurs. Deși cunoștem acest lucru, ne este în continuare teamă de vorbitul în public.

De cele mai multe ori, frica de a prezenta în public provine din îngrijorarea că nu vom putea avea control și vom putea suferi diferite tipuri de prejudicii. De aceea, pentru o prezentare de succes avem nevoie atât de control intern (al stării de spirit), cât și de control extern (cum va suna și va arăta prezentarea).

Începe cu impact, încheie memorabil!

Cele mai importante două fraze într-o prezentare sunt prima și ultima. Publicul ia o decizie dacă să asculte sau nu prezentarea ta, de obicei, în primele câteva secunde. De aceea, e esențial să le atragi atenția cu o primă săgeată bine țintită. Primele propoziții reprezintă lansarea prezentării tale și trebuie să asigure deschiderea publicului către informațiile ce vor urma. În orice caz, oamenii se așteaptă să primească informații care să îi ajute într-un viitor cât mai apropiat. Totodată, încheierea trebuie să aibă un impact foarte puternic, fiind esențială pentru idea cu care publicul va pleca de la prezentarea ta. Săgeata finală ar trebui să includă, într-un fel sau altul, un îndemn la acțiune sau ce anume ai vrea tu ca publicul tău să facă după cele auzite în prezentarea ta.

Cum controlezi conținutul în timpul prezentării?

Dacă ai nevoie de un sistem de reamintire pentru livrare, poți folosi notițele pe carduri, întreg scriptul pe o foaie sau o listă cu puncte-cheie. Pentru carduri, o dimeniune potrivită ar fi 15/10 cm, fiind suficient de mici pentru a le manevra corespunzător și suficient de mari pentru a include informațiile semnificative. Însă indiferent de forma notițelor, acestea trebuie să îți asigure controlul asupra prezentării și să îți permită să privești audiența în cea mai mare parte a discursului. Contactul vizual trebuie să fie exact ca la șofat: în cea mai mare parte, privirea trebuie să fie îndreptată la drum (respectiv la public) și doar din când în când mai arunci câte un ochi în oglinzi (pe notițe), fără a pierde controlul direcției. Dacă pentru o audiență de câteva zeci de persoane poți încerca să privești fiecare om în ochi pentru 2-3 secunde, în cazul în care ai un public de peste 50 de persoane, nici măcar să nu încerci să stabilești contact vizual cu fiecare, ci trebuie doar să lași impresia contactului vizual pentru toată lumea.

„Nu te întreba ce pot ce slideurile pentru tine, ci întreabă-te ce pot face slideurile pentru audiență!” Așa ar suna celebrul citat al președintelui Kennedy adaptat la regulile unei prezentări. Ideea este că e bine să eviți orice instrument care poate înclina balanța în defavoarea ta în lupta pentru atenția publicului. De fapt, Power Pointul nu este prezentarea. Ceea ce tu spui reprezintă prezentarea, iar Power Pointul este doar un suport. Dacă ai nevoie de suport pentru reamintire, folosește cardurile descrise anterior, nu un Power Point. Încearcă să folosești Power Pointul ca pe o armă, nu ca pe o simplă imagine. Chiar și așa, sfatul ar fi ca pentru maximum de impact să folosești minimim de slideuri. E adevărat că o imagine poate face cât o mie de cuvinte, dar asta nu înseamnă că trebuie să pui o mie de cuvinte pe o imagine. Și cu siguranță nu trebuie să treci propoziții întregi pe slideuri. Asta pentru că doar un speaker entuziast poate avea un public entuziast.

Transformă anxietatea în anticipare

Cea mai mare infracține corporatistă a secolului al XXI-lea este pierderea timpului. Trebuie să îți fie frică să risipești timpul audienței tale, iar această frică să te mobilizeze pentru o pregătire excelentă. Nu încerca să înnăbuși această teamă, ci folosește-o ca pe un catalizator necesar pentru pregătire. Se spune că toată lumea vrea să câștige, dar foarte puțină lume vrea să se pregătească pentru a câștiga. Cu o pregătire eficientă, ar trebui să te simți precum un mare chef, care a gătit o mâncare excelentă și pe care abia așteaptă să o servească invitaților săi. Trebuie să fii capabil să transformi anxietatea în anticipare, să schimbi teama neclară în control specific.

Atunci când ții un discurs în fața unui public, nu trebuie să fii obsedat de limbajul tău non-verbal pentru că, dacă limbajul tău verbal și pregătirea vor fi bine făcute, limbajul non-verbal va veni ca o continuare firească a acestora. Și oricum, istoria nu amintește despre limbajul trupului unor personaje precum Lincoln, Churchill sau Kennedy, dar cu certitudine amintește vorbele lor.

Vocea ta este o armă prezentațională extrem de eficientă. Încearcă să fii energic, nu nervos, să îndemni, nu să instigi și să stimulezi, nu să impui. Încearcă să vorbești cu aproximativ 5% mai tare decât nivelul obișnuit al unei conversații, iar dacă audiența ta depășește 20 de persoane, poți crește acest procent la 10%. Pentru un public de peste 50 de persoane, ar trebui să folosești un microfon, dar chiar și așa ar trebui să păstrezi acea intensitate cu 10% mai ridicată decât nivelul tău conversațional. Asta pentru că un microfon te poate ajuta doar să sporești intensitatea pe care tu ai creat-o deja.

Umorul este precum caviarul; nu îl împrăștia ca marmelada!

Umorul de calitate este atent selectat, inteligent nuanțat și coerent livrat. De asemenea, umorul trebuie gândit aproape matematic și formulat precis, pentru că e o creatură destul de sensibilă: dacă folosești un cuvânt nepotrivit, e foarte posibil să dispară. În orice caz, livrarea umorului este precum un sport și, ca în orice sport, e nevoie de antrenament pentru a face performanță!

Plănuiește să vorbești într-un anumit interval de timp și asigură-te că îl respecți cu sfințenie! Dacă poți alege, cea mai potrivită perioadă pentru o prezentare este primul interval de după pauza de cafea de dimineață. Dacă speakerii dinaintea ta au fost buni, înseamnă că au antrenat deja publicul. Dacă nu au fost atât de buni, atunci audiența a avut posibilitatea de a-și regăsi optimismul în pauza de cafea.

Mai multe informații despre cum să deții controlul într-o prezentare poți afla citind cartea The Presentation Coach – Bare Knuckle Brilliance For Every Presenter, a lui Graham Davies.

10 idei pentru o prezentare genială

  1. Imaginează-ți că o prezentare trebuie să fie precum dragostea la prima vedere și cu siguranță o vei face memorabilă!
  1. Dacă vei include prea multe idei în prezentarea ta, e posibil ca oamenii să înceteze să te asculte înainte ca tu să încetezi să vorbești. Așadar, Keep It Short&Simple!
  1. Pentru a avea o prezentare de succes, transformă anxietatea (-) în anticipare (+).
  1. Pregătirea și livrarea unui discurs nu ar trebui privite ca două discipline diferite, ci lucrate ca o simfonie!
  1. O audiență zâmbitoare înseamnă o audiență receptivă!
  1. Succesul unei prezentări depinde de cât de mult reușești să suprapui ceea ce tu vei spune cu ceea ce publicul vrea să audă!
  1. O prezentare nu ar trebui să fie mai lungă de 20 de minute, indiferent cât de genial este speakerul.
  1. Informația de una singură e rareori suficientă; e nevoie de entuziasm și atitudine!
  1. O prezentare care vrea să cuprindă totul, nu exprima, în fapt, nimic.
  1. O prezentare trebuie să fie creată pentru a avea ca rezultat o schimbare!

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑