Și tu poți fi un Lider fără funcție!

Cel mai adesea, oamenii renunță la puterea lor, crezând că nu o au” – Alice Walker

Te-ai gândit vreodată că poți fi un lider adevărat fără a avea o sursă de putere formală? Acum vei afla că oricine poate fi lider pentru că leadershipul adevărat se referă la cât de bine lucrezi și te comporți. Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să dăm dovadă de leadership în toate privințele. Și vom vedea de ce anume.

 

Hotărăște să nu te mai consideri o victimă, ci să devii un lider

Fiecare dintre noi construiește viața pe care urmează să o trăiască, iar potențialul nevalorificat devine o sursă de suferință. Ca oameni, ne schimbăm când suntem motivați și impresionați la nivel emoțional, mai curând decât la nivel logic. E bine să fii mulțumit, dar să nu te mulțumești cu ceea ce ești.

Cu toții ne dorim succesul, dar reușita nu apare din întâmplare, iar succesul e creat în mod conștient. Este imposibil să clădești succesul pe temelia scuzelor și pretextelor. De fapt, succesul este adus de respectarea unor mici obiceiuri zi de zi, ale căror rezultate se acumulează în timp și duc la realizări mai mari decât ai fi putut prevedea. Pe de altă parte, eșecul e rezultatul inevitabil al unor acte mici de neglijență făcute zilnic, un timp îndelungat, astfel încât nu mai pot fi remediate. Practic, e vorba despre efectul de multiplicare: micile progrese zilnice – în timp – duc la rezultate uimitoare. Opțiunea fundamentală care îți poate transforma fundamental viața este hotărârea profundă de a înceta să te mai consideri o victimă și de a începe să de consideri un lider. De obicei, oamenii care știu foarte bine să-și găsească scuze, în general nu prea sunt buni la nimic altceva, pentru că performanța înseamnă concentrare și practică îndelungată. Exact cum spuneam în articolul Efectul Matei și cele 10.000 de ore de muncă pentru succes  avem nevoie cam de 10 ani de muncă asiduă pentru a deveni experți într-un domeniu.

 

Fiți atât de buni încât nimeni să nu vă poată ignora!

Niciodată nu te vei comporta în dezacord cu percepția de sine. Fiecare convingere a noastră devine o condiționare, o profeție care se autoîmplinește. Iar convingerile nu sunt altceva decât gândurile pe care le-am repetat iar și iar, până au devenit adevărurile noastre personale. Mai mult decât orice trebuie să acționăm, pentru că ideile nu servesc la nimic dacă nu se traduc într-o activitate susținută și consecventă. O minte care a primit o idee nouă nu va mai fi niciodată redusă la vechile dimensiuni. După cum spuneam, ceea ce duce la performanță e munca asiduă bazată pe idei excelente. Iar dintr-un anumit punct de vedere, succesul e o chestiune de cantitate: cu cât acționezi mai mult, cu atât vei obține mai multe rezultate. Chiar dacă începutul este dificil, amânarea nu este decât o altă formă a fricii. Dacă e să ne gândim la o metaforă, o navetă spațială consumă mai mult combustibil în primele 3 minute de la decolare decât în restul întregii sale călătorii în jurul Pământului. Începutul nu este ușor, într-adevăr, dar trebuie să ne gândim mereu la recunoștință ca antidotul temerilor.

 

Definește succesul în funcție de ceea ce dăruiești, nu în funcție de ceea ce primești!

Leadershipul înseamnă să crezi în tine însuți când nimeni altcineva nu crede. Fii convins că nimeni nu te poate înlocui pe tine însuți, iar a fi autentic înseamnă să-ți realizezi întregul potențial. Întotdeauna leadershipul se regăsește în punctul unde performanța se întâlnește cu onoarea. În multe sensuri, reputația e tot ce ai.

În viață, performanțele sunt cu atât mai slabe, cu cât egoul e mai mare. Ego-ul este partea noastră socială, dezvoltată pe măsură ce încercăm să devenim așa cum vor cei din jur să fim, în loc să arătăm cine suntem cu adevărat. Dar succesul trebuie definit nu în funcție de ceea ce primești, ci în funcție de ceea ce dăruiești. Critica e reacția defensivă pe care o folosesc cei speriați, pentru a se apăra de schimbare. Numai cei răniți îi rănesc pe alții. Ego-ul țipă atât de tare în mulți dintre noi, încât nu mai auzim ce spun ceilalți. Iar leadershipul înseamnă să asculți. Înainte ca altul să-ți întindă mâna, trebuie să-i atingi inima. Trebuie să personifici tu însuți schimbarea pe care vrei să o produci și să oferi ceea ce îți dorești cel mai mult să primești. Dacă vrei să învingi, trebuie să-i ajuți și pe alții să învingă. Pune oamenii pe primul loc și totul se va rezolva de la sine. Intotdeauna trebuie să vezi oamenii așa cum sunt, dar să-i tratezi cu atâta respect și amabilitate încât ei să devină rapid tot ce au visat să fie.

Crizele ascund oportunități excepționale, iar fiecare aparent eșec aduce cu el un dar. Vremurile grele nu durează la nesfârșit, dar oamenii puternici rezistă întotdeauna. Problemele nu sunt probleme decât atunci când le facem noi să fie. Teama pe care o învingi atunci când ajungi la capătul puterilor face, de fapt, ca puterile tale să crească. Atunci când ești decis să-ți atingi limitele, aceste limite se vor lărgi. Iar cu cât petreci mai mult timp în afara zonei de confort, cu atât această zonă se lărgește. Ori de câte ori încerci ceva nou, ți se pare ciudat, pentru că schimbarea este un proces dificil, în special în perioada de tranziție. Viața începe acolo unde se sfârșește zona de confort. În condițiile cele mai grele, nu te opri! Reacționeză întotdeauna activ, nu defensiv.

Atitudinea de lider presupune să ții mai mult la sinceritate decât la aprobarea celorlalți. Poți spune orice vrei, atât timp cât o spui cu respect, având în vedere faptul că vorbele pe care le rostești determină felul în care te simți. De aceea, rafinarea vocabularului te energizează, îți mărește pasiunea pentru performanță și ritmul în care inovezi.

 

Vedem lumea nu așa cu este ea, ci așa cum suntem noi

Experiența noastră e formată din lucrurile pe care le cultivăm. Așadar, urmărește ce-i mai bun și ignoră restul! Treci de la o complexitate haotică la o simplitate elegantă. Fă lucruri mai puține, dar mai bune!

Cel mai interesant lucru e că făcând eforturi să-ți îmbunătățești viața interioară, vei obține rezultate extraordinare și în viața exterioară. E clar mult mai important ce om devii, decât ce lucruri posezi. Important nu e să fii bogat, ci să ai o viață bogată. Pentru că împlinirea e un eveniment interior, cu consecințe exterioare. De fapt, noi vedem lumea nu așa cu este ea, ci așa cum suntem noi. Privim totul ca printr-un vitraliu, colorat cu propriile noastre convingeri, reguli și comportamente imprimate. Iar unul dintre lucrurile care ne face să fim oameni e capacitatea noastră de a ne analiza propria gândire. Pentru că atunci când ne dăm seama de toate lucrurile amintite mai sus, conștientizăm ce putere avem. Așadar, după cum spunea antropologul Margeret Mead, „să nu vă îndoiți că un mic grup de oameni interesați de binele general și dedicați pot schimba lumea. De fapt, niciodată nu s-a întâmplat altfel”.

În concluzie, pentru a fi un LFF (Lider Fără Funcție) trebuie sa faci o TEB (Treabă Excepțional de Bună), să îți dorești să fii CBL (Cel mai Bun din Lume) în domeniul tău, să MMD (Mergi Mai Departe) indiferent de factorii externi, pentru a deveni PSB (Primul, Singurul și cel mai Bun).

 

Pentru detalierea ideilor prezentate în acest articol, poți citi cartea Lider Fără Funcție – O fabulă modernă despre succesul autentic în afaceri și în viața personală, de Robin Sharma.

Cum să pregătești un discurs în 10 minute

Deși nu este o situație recomandabilă, dacă se întâmplă totuși, ar fi bine să urmezi următorii pași:

  1. Gândește-te care va fi audiența ta și încearcă să înțelegi de ce sunt ei acolo (2 minute).

  1. Scrie micro-afirmația pe un carton și folosește-o ca primă săgeată în discurs (1 minut).

  1. Pe al doilea carton, scrie 5 lucruri care îți vin în minte ca suport pentru micro-afirmație (2 minute).

  1. Alege 3 cele mai bune idei dintre cele 5 și scrie-le pe primul carton, sub micro-afirmație. Acestea vor fi elementele-cheie ale discursului tău. (2 minute)

  1. Gândește săgeata de final ca un ecou la prima săgeată și scrie-o în partea de jos a cartonului (2 minute).

  1. Folosește timpul rămas pentru a citi întreg conținutul cartonului și pentru a-ți fixa elementele-cheie în cap (1 minut).

 

10 idei pentru o prezentare genială

  1. Imaginează-ți că o prezentare trebuie să fie precum dragostea la prima vedere și cu siguranță o vei face memorabilă!
  1. Dacă vei include prea multe idei în prezentarea ta, e posibil ca oamenii să înceteze să te asculte înainte ca tu să încetezi să vorbești. Așadar, Keep It Short&Simple!
  1. Pentru a avea o prezentare de succes, transformă anxietatea (-) în anticipare (+).
  1. Pregătirea și livrarea unui discurs nu ar trebui privite ca două discipline diferite, ci lucrate ca o simfonie!
  1. O audiență zâmbitoare înseamnă o audiență receptivă!
  1. Succesul unei prezentări depinde de cât de mult reușești să suprapui ceea ce tu vei spune cu ceea ce publicul vrea să audă!
  1. O prezentare nu ar trebui să fie mai lungă de 20 de minute, indiferent cât de genial este speakerul.
  1. Informația de una singură e rareori suficientă; e nevoie de entuziasm și atitudine!
  1. O prezentare care vrea să cuprindă totul, nu exprima, în fapt, nimic.
  1. O prezentare trebuie să fie creată pentru a avea ca rezultat o schimbare!

Efectul Matei și cele 10.000 de ore de muncă pentru succes

„Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua”

(Matei 25,29)

 

Cu toții apreciem succesul și ne gândim la persoanele care ajung să îl dobândească sub o anumită formă ca la niște oameni cu totul speciali, radical diferiți de oamenii obișnuiți care muncesc din greu. Și totuși, dacă modul în care percepem noi succesul este greșit?

De cele mai multe ori, considerăm că oamenii de succes își justifică ascensiunea individuală prin tipul de personalitate, stilul de viață și talentele speciale din naștere. Există chiar un fel de tipar întâlnit de foarte multe ori în cărți, filme sau orice fel de materiale motivaționale: eroul se naște în circumstanțe modeste, dar luptă pentru a se impune prin propriul talent și prin virtute. De fapt, aceste explicații personale nu funcționează concret. Orice om preia lucruri de la părinți și așa-numiții „sponsori”. Oamenii de succes sunt beneficiarii unor oportunități extraordinare și ai unor moșteniri culturale care le permit să învețe, să muncească din greu și să profite de mediul în care trăiesc într-un mod inaccesibil altora. Pare intrigantă această definiție a succesului, nu-i așa? Însă vom vedea cât de mult contează unde și când am crescut întrucât cultura căreia îi aparținem și moștenirile provenite de la strămoșii noștri ne modelează tiparele de reușită într-o manieră mult mai profundă decât ne putem noi imagina. O astfel de abordare întânim in cartea lui Malcom Gladwell – Excepționalii, o carte care merită toată atenția.

Cei mai buni studenți beneficiază de cele mai bune meditații și de cele mai multe încurajări

Stejarul cel mai înalt din pădure este cel mai înalt nu doar pentru că s-a dezvoltat din cea mai rezistentă ghindă, ci și pentru că nu au existat alți copaci care să îi blocheze lumina solară, solul din jur era adânc și fertil, niciun iepure nu i-a ronțăit scoarța cât era puiet și niciun pădurar nu l-a tăiat înainte de a ajunge la maturitate. Într-adevăr, oamenii de succes provin din semințe rezistente. Dar știm oare destule despre soarele care i-a încălzit, despre solul în care și-au înfipt rădăcinile și despre iepurii și tăietorii de lemne pe care au avut norocul să îi evite?

Sociologul Robert Merton a fundamentat conceptul numit „efectul Matei”, pornind de la finalul pildei talanților, din capitolul 25 al Evangheliei după Matei. Astfel, în lucrarea „The Matthew Effect in Science”, autorul a analizat ce înseamnă acest efect din punct de vedere sociologic în activitatea științifică. Pe scurt, concluzia a fost că cei mai renumiți cercetători se înscriu în „spirala succeselor” (succesele atrag succese), iar ceilalți cercetători, fără notoritate, se înscriu în „spirala eșecurilor”. Așadar, cei mai renumiți cercetători atrag cele mai multe onoruri și privilegii (au avantaje cumulative), chiar dacă există și alți cercetători cu rezultate științifice cel puțin la nivelul primilor, dar fără notorietatea acestora.

Chiar dacă vorbim de o egalitate de principiu, acest efect se extinde asupra majorității cazurilor din viețile oamenilor când vine vorba despre succes. Cei care au succes sunt cei care au cele mai multe șanse să se bucure de oportunități speciale, care îi duc la și mai multe succese. Bogații sunt cei care se bucură de cele mai mari scutiri de taxe. Cei mai buni studenți sunt cei care beneficiază de cele mai bune meditații și de cele mai multe încurajări. Așadar, succesul poate fi rezultatul a ceea ce sociologii numesc „avantaj cumulativ”. Un om de succes nu pornește la drum ca personaj excepțional, dar pleacă de pe o poziție ceva mai bună și știe să profite de oportunitățile ce îi ies în cale.

Succesul înseamnă cu mult mai mult decât talent

Adesea, succesul înseamnă talent plus pregătire. Însă pe măsură ce sunt examinate carierele oamenilor de succes, se concluzionează că talentul înnăscut este devansat de aportul tot mai mare pe care îl capătă pregătirea individuală. Un studiu arată că, odată ce există abilitatea pentru a intra într-o școală de muzică de vârf, de exemplu, ceea ce îl distinge pe un student de altul sunt zelul și dăruirea cu care exersează. Cei care au ajuns în vârf nu muncesc mai mult decât ceilalți și atât. Ei muncesc mult, mult mai mult.

Cu toții cunoaștem ideea că pentru a obține excelența și pentru a reuși este nevoie de muncă, însă cât anume ar trebui să muncim pentru a obține succesul? Cercetătorii au ajuns chiar la un număr care dă nota excelenței autentice: zece mii de ore. Asta înseamnă o muncă asiduă timp de aproape 10 ani. Acesta este un interval de timp enorm și greu de atins până la vârsta adultă de unul singur. Trebuie să ai în jurul tău oameni care să te încurajeze și să te susțină. Ai nevoie de o stabilitate financiară, care să îți permită să ai un program special pentru a putea avea șansa de a fructifica aceste ore.

Mozzart este celebru pentru faptul că a început să compună muzică de la vârsta de șase ani. Însă după standardele marilor compozitori, lucrările sale timpurii nu sunt cu nimic ieșite din comun. Primul concert considerat de geniu pentru Mozzart a fost compus abia la vârsta de 21 de ani, după mai bine de zece ani în care celebrul muzician a compus concerte. Așadar, exercițiul nu e acel lucru pe care îl faci când ajungi undeva, ci e acel ceva pe care îl faci ca să ajungi undeva.

Beatles și Bill Gates – despre oportunitatea de a studia intens

Iată încă două exemple de succes care vin în sprijinul afirmațiilor făcute mai sus: Beatles și Bill Gates. Membrii formației Beatles lucrau împreună de ceva vreme atunci când și-au făcut apariția în SUA. Timpul scurs între fondarea trupei și cele mai mari realizări artistice ale lor a fost de zece ani. În 1960, pe vremea când erau o trupă de liceeni dornici să se afirme, au fost invitați să cânte la Hamburg, în Germania, de către un patron căruia i-a venit ideea de a aduce trupe rock pentru a cânta în cluburi. Nu erau plătiți bine și nici nu se bucurau de apreciere foarte mare din partea publicului, dar secretul a stat în timpul efectiv în care trupa era obligată să cânte. Ajunseseră să cânte 7 seri pe săptămână, astfel încât în anul 1964 aveau deja la activ aproximativ 1200 de prestații live. Majoritatea trupelor de astăzi nu înregistrează un asemenea număr de spectacole nici măcar în întreaga carieră. Ce a însemnat acest lucru pentru cariera lor ulterioară, știm cu toții.

Al doilea exemplu relevant este cel al lui Bill Gates, care a renunțat la Harvard pentru a pune bazele Microsoft, care va deveni un gigant al lumii software. Aceasta este povestea pe care o cunoaște toată lumea, însă puțini știu cum au stat lucrurile în profunzime. Fiind precoce încă de la o vârstă fragedă, tatăl său (care era un avocat de succes) a hotarât să îl înscrie la o școală particulară, în care a fost lansat (după un an și jumătate de la înscrierea sa) un club de informatică. În această școală din Seattle, numită Lakeside, a fost achiziționat un terminal special, la care aveau acces elevii, în condițiile în care în acel an (1968) majoritatea facultăților nu avea cluburi de informatică. Deci Bill Gates a avut oportunitatea de a învăța să facă programare în timp real, ca elev de clasa a 8-a, în anul 1968. Pe lângă acest club (care era destul de costisitor pentru părinți), Bill Gates a avut acces și la alte companii locale și centre de informatică, în schimbul lucrului la anumite softuri specializate. Astfel, în numai șapte luni, Bill Gates a petrecut aproape 1600 de ore în activitățile de programare. Toate aceste oportunități, alături de multe altele, i-au oferit lui Gates ore suplimentare de practică. În momentul în care a decis să renunțe la Harvard, Bill Gates avea peste 10.000 de ore de practică în programare. Câți tineri din întreaga lume au avut parte de aceste gen de experiență la acel moment? Răspunsul pare evident.

Trebuie să fii îndeajuns de tânăr să înțelegi revoluția, dar nu prea bătrân să o ratezi

Ceea ce îi diferențiază cu adevărat pe acești oameni de excepție nu este talentul lor extraordinar, ci gama extraordinară de oportunități cu care s-au intersectat. Cu toții au avut parte de un anumit gen de oportunitate specială, de care au știut să profite la momentul potrivit. Chiar momentul nașterii poate fi un element ce te poate face să ai parte de succes. Cum anume? Luând un exemplu tot din domeniul informaticii, descoperim că momentul cel mai însemnat din istoria revoluției computerului personal a fost luna ianuarie a anului 1975. Dacă erai prea bătrân în acel an, înseamnă că deja ocupai un post călduț și era destul de greu să faci tranziția la ceva cu totul nou. Dacă ieșisei de ceva vreme de pe băncile facultății, nu-ți permiteai să renunți la beneficiile actualului job în favoarea unui sistem computerizat despre care nu se știa mare lucru. În același timp, nu puteai fi nici prea tânăr. Altfel spus, trebuia să fii îndeajuns de tânăr pentru a înțelege rostul revoluției care bătea la ușă, însă nu prea bătrân să o ratezi. Vorbim despre 20 sau 21 de ani în 1975, deci 1954 sau 1955 ca an al nașterii. Probabil nu este foarte surprinzător faptul că Bill Gates s-a născut la 28 octombrie 1955, iar Steve Jobs la 24 februarie 1955, iar lista poate continua în aceeași manieră.

De multe ori, creăm reguli care împiedică reușita și etichetăm prematur oamenii. Suntem prea impresionați de cei care reușesc și mult prea necruțători cu cei care eșuează. Pentru că ne agățăm de ideea că succesul ține numai de meritul individual și că lumea în care am crescut cu toții nu contează deloc, nu reușit să ne construim propriul succes. Dar am văzut că multe din lucrurile cărora nu le dădeam atenție pot conta, iar asta trebuie să ne facă să devenim și mai atenți. Atenți și muncitori!

Discursul motivațional al Bibliei

Fiecare ființă vie are un sistem de ghidare încorporat sau un mecanism de atingere a scopului, instalat de Creator pentru a ajuta la atingerea scopului, care în termeni largi înseamnă „viața“. La om, scopul „de a trăi“ înseamnă mai mult decât simpla supraviețuire, el având nevoi afective și spirituale pe care animalele nu le au. Mecanismul succesului îl poate stimula să găsească răspunsuri la diverse probleme, să inventeze, să scrie poezii, să conducă o afacere, să exploreze noi orizonturi în știință, să-și găsească liniștea sufletească și să-și dezvolte o personalitate mai complexă sau să atingă succesul sub orice altă formă de care este strâns legat în ideea de „a trăi“. Fiecare ființă umană în parte a fost concepută pentru succes de către Creatorul său. Totodată, fiecare ființă umană are acces la o putere mai mare decât cea de sine. Dumnezeu nu a creat o ființă model și nici nu a etichetat-o spunând „asta e“. Fiecare este un individ unic, așa cum fiecare fulg de nea este unic în sine.

Oamenii sunt capabili de lucruri mărețe

Sfânta Scriptură ne învață că Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Lui, micșorându-l cu puțin față de îngeri. Un Creator atotputernic, iubitor și înțelept nu ar fi creat un „produs inferior”, așa cum un mare maestru nu ar picta niciodată pe o pânză de proastă calitate. Un asemenea Creator nu ar proiecta în mod deliberat un produs care să dea greș, ci El este Cel care urmărește același lucru în creația sa ca un părinte pământean în copiii săi. Atunci ce ar putea aduce mai multă slavă, mândrie și satisfacție unui părinte decât să vadă că le merge bine copiilor, că reușesc în viață și că își pot exprima întru totul capacitățile și talentele? Iisus Hristos ne spune să nu punem lumina sub obroc, ci să o lăsăm să strălucească întru slava lui Dumnezeu. El ne vede bărbați și femei în care și prin care poate face lucruri mărețe, ne percepe senini, încrezători și veseli. El nu ne vede niște victime jalnice ale vieții, ci stăpâni ai artei de a trăi; nu cerșind înțelegere, ci acordând ajutor celorlalți, ceea ce înseamnă să ne gândim tot mai puțin la noi înșine, fiind plini nu de egoism, ci de iubire și dorința de a-i ajuta pe alții.

Marele Creator ne-a înzestrat cu cele necesare pentru a trăi cu succes în această epocă sau în oricare alta, oferindu-ne un mecanism creator încorporat. Ceea ce încearcă să facă omul modern este să-și rezolve toate problemele prin gândirea conștientă, îngrijorându-se excesiv. Astfel, sfatul lui Hristos despre lăsarea în grija providenței („Nu vă îngrijiți de ziua de mâine“) poate părea inutil. Însă în această tensiune și preocupare pentru rezultate, trebuie să ne formăm obiceiul de a ne descătușa de infuența inhibitivă a reflectării preocupărilor egoiste privitoare la rezultate. Abia atunci când îți acorzi un moment de respiro, descoperi că există un Sine mult mai impozant. Eforturile conștiente inhibă și blochează mecanismul creator automat și, de aceea, exersați în mod conștient obiceiul de a nu vă face griji pentru ziua de mâine, acordând toată atenția momentului prezent. Momentul divin este momentul prezent. Mare parte din neliniștea și grijile distructive sunt provocate de încercarea de a face ceva ce nu poate fi făcut aici și acum, blocându-te în a „face“ ceva ce nu se poate întâmpla încă. Pe scurt, nu reacționăm la realitate, ci la ceea ce ne imaginăm noi că se va întâmpla.

Punctele negative ne aparțin, dar nu ne definesc

Iisus ne-a avertizat că este o nebunie să pui un petic dintr-un material nou pe o haină veche sau să torni vin nou în recipiente vechi. Gândirea pozitivă nu poate fi folosită eficient cu o imagine de sine deteriorată, veche și negativă. Experiența a demonstrat că atunci când părerea de sine este schimbată, lucrurile încep să concorde cu noua imagine de sine și astfel obiectivele pot fi atinse cu succes.

Psihologia a dovedit că părerile despre noi au tendința să corespundă părerilor despre alții. Când o persoană devine mai grijulie cu ceilalți, invariabil devine mai grijulie cu sine însăși. Altfel spus, îți vei cultiva o imagine personală adecvată atunci când vei începe să simți că ceilalți au o valoare mai mare. Majoritatea suntem mai buni, mai înțelepți și mai puternici, mai competenți acum decât ne dăm seama. Crearea unei imagini personale mai bune nu creează noi aptitudini, talente și puteri, ci doar le scoate la iveală și le folosește. Acceptarea de sine este mai ușoară dacă înțelegem că punctele negative ne aparțin, dar nu ne definesc. Primul pas spre a deveni mai puternici este recunoașterea slăbiciunilor. Creștinismul ne învață că primul pas spre salvarea sufletului este mărturisirea de sine și recunoașterea păcatelor. Iisus ne-a sfătuit să ne curățăm mintea de rău, dar ne-a prevenit că dacă îl alungăm pe diavol, pot veni alți șapte în locul lui. El ne-a mai spus să nu ne opunem răului, ci să-l învingem cu binele.

Cum să îți crești încrederea în tine însuți și să ai succes

De multe ori ai încercat să îți schimbi comportamentul, să gândești pozitiv sau să fii optimist, însă nu puține au fost cazurile în care ai renunțat sau ai spus că astfel de schimbări nu funcționează în cazul tău. O descoperire relativ recentă a unui chirurg estetician pare să arate că imaginea de sine este cheia personalității și comportamentului uman. Gândirea pozitivă funcționează într-adevăr doar atunci când corespunde imaginii personale. Cu alte cuvinte, dr. Maxwell Maltz susține că pentru a reuși un lucru, trebuie mai întâi să crezi în el, să ți-l imaginezi și să-l proiectezi asupra eului tău ca și cum el deja s-ar fi întâmplat cu succes. Dr. Maltz a remarcat că atunci când prin chirurgie estetică este corectată o desfigurare facială, intervine o schimbare psihologică majoră doar dacă există o corectură corespunzătoare a imaginii personale mutilate.Așadar, schimbarea pare să fie în primul rând una mentală. Dar despre ce schimbare este vorba?

Cum să schimbi un eșec într-o oportunitate

Definiția succesului de la care trebuie pornim în demersul de creștere a încrederii în forțele proprii este „împlinirea satisfăcătoare a unui scop vizat“ și astfel, vom vedea că avem succese la fiecare pas, fără să le luăm în seamă. Experiențele de viață pot fi adesea un profesor sever și neîndurător. Eșecurile par să depășească de cele mai multe ori succesele, o descurajare generală tinzând să se instaleze în minte. „Eu am încercat, dar nu pot!“„Nu sunt făcut pentru asta!“ (Deși îmi doresc să fac lucrul acesta). Îți sună cunoscute astfel de expresii? După unele experiențe neplăcute, avem tendința să le generalizăm și să le readucem în minte de fiecare dată când avem de făcut un lucru similar, uitând parcă total momentele de reușită. Totuși, cum poate cineva să profite de pe urma amintirilor experiențelor reușite din trecut, atunci când (i se pare că) a trăit numai eșecuri? Psihologii experimentali și clinici au demonstrat fără urmă de îndoială că sistemul nervos uman nu sesizează diferența din experiența „reală“ și experiența viu și amănunțit imaginată.

Indiferent că ne dăm seama sau nu, absolut toți avem o imagine mentală a noastră, pe care conștientul nostru o sesizează. Este părerea noastră despre „ce fel de persoană sunt”, creată de propriile convingeri despre noi înșine formate în subconștient din experiențele trecutului. Atunci când o convingere despre noi intră în imaginea de sine, ea devine automat „adevărată“ în ceea ce ne privește. Nu-i punem la îndoială validitatea, ci acționăm ca și cum ar fi reală. Pe scurt, vei acționa conform persoanei pe care o concepi în ceea ce te privește. Pur și simplu nu vei acționa altfel, în ciuda tuturor eforturilor conștiente și a voinței. Dacă tu consideri că ești o persoană „tip eșec“, vei acționa ca atare și vei găsi o cale spre eșec, chiar dacă șansa este chiar lângă tine. Imaginea personală este baza pe care se construiește întreaga noastră personalitate, comportamentul și o parte dintre întâmplări. De aceea, experiențele noastre par să se verifice și să întărească imaginea personală formată, intrându-se într-un cerc vicios din care este greu să ieși. Erorile noastre, greșelile noastre, eșecurile noastre și uneori chiar umilințele noastre sunt faze necesare în procesul de învățare. Ele au fost însă concepute doar ca mijloace de atingere a unui scop, nu ca un scop în sine. După ce și-au servit scopul, trebuie uitate.

Ești ceea ce gândești!

Ceea ce este extrem de important este că această imagine personală pe care ne-o formăm prin intermediul tuturor experiențelor prin care trecem poate fi schimbată. „Dacă e vorba despre gândirea pozitivă, să știi că am încercat-o, dar nu funcționează în cazul meu“. Însă gândirea pozitivă funcționează doar dacă e în conformitate cu imaginea de sine, dacă tu crezi cu toată puterea în ceea ce îți dorești și proiectezi asupra ta și a imaginii de sine, nu asupra lucrurilor exterioare. E practic imposibil să te gândești la o anumită situație în mod pozitiv atâta timp cât tu ai o părere negativă despre tine. Pentru a trăi cu adevărat, pentru a fi mulțumit cu viața ta,ai nevoie de o imagine personală adecvată și realistă pe care să o accepți. Încrederea se bazează pe experiența succesului și de aceea se recomandă trăirea succesului mai întâi la scară mică și formarea obiceiului de a ne aminti succesele trecute și de a uita eșecurile. Dacă poți capta „sentimentul învingătorului“, poți evoca și „acțiunile învingătorului“ care îl însoțesc.

Fiecare deține un mecanism automat al succesului

Pentru a-ți crește încrederea  în tine, ai nevoie să trăiești succesele, acestea apărând mai întâi în minte. O nouă știință, psihocibernetica, arată cum principiile cibernetice pot fi aplicate la creierul uman, însă nu presupune că omul este o mașină, ci mai degrabă că omul are o mașinărie pe care o folosește zilnic. Psihocibernetica vede subconștientul ca un mecanism care încearcă să atingă un scop, un servomecanism constând din creier și sistem nervos, prin intermediul căruia noi folosim mintea. Acest mecanism funcționează automat și impersonal pentru atingerea scopurilor, în funcție de obiectivele pe care ți le-ai fixat. Dacă-i oferi „scopuri de succes“, el va funcționa ca un „mecanism al succesului“; dacă-i oferi „scopuri negative“, el va funcționa la fel de fidel ca „mecanism al eșecului“. Scopurile pe care le urmărește acest mecanism creator sunt imagini mentale, pe care le-am creat folosindu-ne imaginația. Imaginea noastră personală definește „zona posibilului“, iar prin atitudinea noastră și prin interpretarea situațiilor, noi descriem problema la care mecanismul să lucreze. Când selectezi scopul și declanșezi acțiunea, totul e preluat de mecanismul automat, care poate multiplica reacția de succes în situații viitoare. Altfel spus, el își amintește succesele și uită eșecurile, repetă acțiunile de succes fără să le mai conștientizeze, transformându-le într-un obicei. Gândirea conștientă este cea care deține „maneta de control“ a mașinăriei subconștientului. Pentru a fi eficientă în schimbarea convingerii și a comportamentului, gândirea rațională trebuie să fie însoțită de un sentiment și o dorință profunde.

Succesul apare mai întâi în gând

Imaginația are un rol mult mai important în viața noastră decât ne dăm noi seama. „Imaginația creatoare“ nu este ceva ce aparține doar poeților, filosofilor și inventatorilor, ci participă la fiecare act al nostru, fiind cea care stabilește imaginea scopului la care lucrează mecanismul nostru automat. O ființă umană întotdeauna acționează, simte și lucrează conform cu ceea ce își imaginează că este adevărat despre sine și despre ceea ce este în jur. Sistemul nervos nu distinge diferența dintre o experiență imaginată și una „reală“. În ambele cazuri, el reacționează automat la informația pe care i-o transmiți în creier. Cu alte cuvinte, sistemul tău nervos reacționează conform cu ceea ce gândești sau îți imaginezi că este adevăr. Nimeni nu reacționează la „lucruri așa cum sunt“, ci conform imaginilor mentale.

De fapt, noi acționăm și simțim nu conform cu ceea ce sunt lucrurile în realitate, ci cu imaginea pe care mintea o are despre cum ar fi ele. Avem anumite imagini mentale despre noi, despre lumea înconjurătoare și despre cei din jurul nostru și ne comportăm ca și cum aceste imagini ar fi reale, adevărate, nepercetându-le așa cum sunt de fapt. Dacă ideile și imaginile noastre mentale care ne privesc în mod direct sunt distorsionate și nerealiste, atunci reacția noastră la ceea ce ne înconjoară va fi, de asemenea, una inadecvată. Dându-ne seama că acțiunile, sentimentele și comportamentele noastre sunt rezultatul propriilor noastre imagini și convingeri, avem unealta psihologică necesară pentru a ne schimba personalitatea. Dacă ne imaginăm făcând un lucru într-un anumit fel, e ca și cum l-am fi făcut de fapt. Practica mentală ajută la perfecțiune. Mulți oameni de succes susțin că reușitelor lor s-au făcut mai întâi în gând, și abia apoi au apărut în realitate. Așadar, într-un fel sau altul, înainte ca o persoană să se poată schimba, ea trebuie să se „vadă“ în acest nou rol. Dacă imaginația e suficient de puternică și sunt destule detalii, exercițiul de imaginație echivalează cu experiența reală, mai ales în ceea ce privește sistemul nervos.

Nu te teme de greșeală!

Majoritatea suntem supuși zilnic unor remarci negative. Dacă într-adevăr conștientul lucrează și este la datorie, nu trebuie să le acceptăm orbește. „Nu-i neapărat chiar așa“ ar fi un motto ideal! Ca funcționare, omul se aseamănă unei biciclete. O bicicletă își menține echilibrul doar atâta vreme cât se îndreaptă spre ceva. Problema noastră este că încercăm să ne păstrăm echilibrul stând pe loc, neîndreptându-ne nicăieri. Elbert Hubbard spunea că „cea mai mare greșeală a omului e să se teamă să nu facă vreo greșeală“. Un pas într-o direcție greșită e mai bun decât „statul pe loc“ toată viața. De îndată ce mergi mai departe, poți să-ți corectezi traiectoria. Sistemul automat de ghidare nu te poate călăuzi atunci când „stai pe loc“. Așadar, nu ezita să-ți urmezi scopul și nu uita să înveți din fiecare greșeală! Aceasta e cea mai simplă și sigură cale spre succes!

Oricât farmec ar avea o lucrare, nu poate fi bună dacă nu-ți vorbește” – Interviu cu artistul plastic Dumitru Bezem

„În dialogurile sale cu natura, cu el însuși, Dumitru Bezem își relevă structura colocvială. Interogația incită la confesiune, mai ales că pentru artist a întreba înseamnă a crede. Relația cu spațiul se definește astfel într-o întreită perspectivă: fizică, cromatică, afectivă. Pictând locuri, de fapt le acordă nume; iar numele conțin în sine eternitatea” (Valentin Ciucă).

Născut la 23 octombrie 1947, în localitatea Tarcău, absolvent al Facultății de Arte Plastice din Iași în 1972, an în care și debutează la Iași, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Dumitru Bezem este unul dintre cei mai prolifici artiști plastici nemțeni, care s-a remarcat în ultimii ani prin cele mai multe expoziții personale. În anul 2013 a primit cea mai importantă distincție pe care o acordă anual Filiala din Neamț a Uniunii Artiștilor Plastici din România, cea de „Artist plastic al anului 2013”.

Cum l-ar descrie omul Dumitru Bezem pe pictorul Dumitru Bezem?

Prin cultură și prin limbă, pictorul și implicit omul, aparțin unui neam; prin sânge, părinții au fost și ei români de la munte și eu m-am născut tot român. Te naști într-o cultură, într-o limbă căreia îi aparții; apoi intervine mediul natural, priveliștile care te domină cu farmecul și transcendența lor. Deci sunt un simplu român de la munte.

Cum arată lumea ideală pentru dumneavoastră?

Lumea ideală, desigur, nu există în accepțiunea pământească, în imaginarul nostru însă, da. Tatăl meu, ca și mama mea de altfel, a trăit într-o lume marcată de încercările istoriei care au impus opțiunea unei îndârjite căutări a dreptății și echității, opțiunile și atitudinile fiind împinse de muncă și nevoia de echilibru social.

Care este eroul dumneavoastră preferat?

Pentru mine nu există eroi în sensul de supraoameni. Eroi sunt cei care au marcat prin muncă și dăruire „memoria neamului românesc”, de la Ștefan la Luchian, de la Brâncoveanu la Brâncuși, sunt toți cei care au ctitorit și a căror biografie se confundă cu devenirea și cultura neamului.

Cum putem distinge între o lucrare bună și una mai puțin bună? Care ar fi criteriul?

Sinceritatea este primul criteriu. Oricât farmec ar avea o lucrare nu poate fi bună dacă nu-ți „vorbește”, dacă nu îți reține atenția din primul moment. Vizual te poți înșela, dar există experiența, bagajul cultural care poate cerne valorile. Dar nu e nici un păcat dacă uneori există versiuni sau păreri diferite, te poți chiar înșela. Farmecul artei este același, există tendințe, influențe, contingențe care fac diversitatea artei cu atât mai atrăgătoare și captivantă. În general, există o istorie a artei și esteticului asumat prin opera artistică, deci avem un ghid aproape sigur.

De unde vă inspirați pentru creațiile dumneavoastră?

Contactul cu natura, implicit cu arta, mă inspiră și mă determină să-mi aleg motivele. Natura îți înlesnește accesul la înțelegere, la bucuria deplină a trăirilor complexe, te încarcă sufletește și-ți definește caracterul și personalitatea artistică. Astfel poți deveni obiectiv, iar laudele sau bârfele nu-ți vor schimba efortul de precizare stilistică ori responsabilitățile pe plan artistic.

De câte ori reveniți asupra unei opere?

Rareori, lucrez „alla prima”, pe cât este posibil spontan, cu rare reveniri. În schimb pot reveni asupra unui motiv sau asupra unor abordări de natură tehnică. Asta se întâmplă cu precădere în peisaj, natură statică, cum ar fi vetrele sau sobele mele. Florile trăiesc dacă sunt pictate dinamic, putând astfel să transmită întreaga frumusețe a naturii lor. Ele pot chiar configura o anumită filosofie despre lume, o viziune anume a artistului pictor. Pictura directă, cu nerv, nu poate știrbi cu nimic noblețea imaginii. Dar acestea sunt strategii de lucru.

Care sunt tabieturile dumneavoastră din timpul lucrului?

Tabieturi am destule. Trebuie în primul rând să fiu bine dispus; nu pot picta când sunt deprimat. Și nici sub influența unor euforice stări, bahice sau de altă natură. Am nevoie de o minimă luciditate și de multe culori, la care se poate adăuga și o cafea sau un pahar de vin bun.

Care este materialul dumneavoastră preferat?

Tehnica care mă satisface este cea a picturii în ulei, cu pastă abundentă pusă cu șpaclul sau cuțitele de paletă; utilizez și pensulele, mai ales cele care au suferit o minimă uzură în urma lucrului la șevalet.

Care este ultima dumneavoastră lucrare (2014) și ce ne puteți spune despre ea?

Ultima lucrare este un peisaj cu căpițe. Există în aceste imagini o anumită arhitectură, ceva arhaic, fapt ce face ca lucrarea să capete virtuți simbolice, să devină expresia unei atitudini față de lume și față de oamenii de la munte în general.

Care este cea mai importantă calitate pentru un pictor?

Cred că loialitatea față de munca sa, sensibilitatea și umanismul pe care-l poate conține pictura sa. Deci să fie viu.

Când ştiţi că un tablou va avea succes?

Un tablou nu poate trăi fără receptarea sa de către un public anume. Poate interveni și critica, dacă este imparțială. Aici se joacă rezistența, pârghia de echilibru pentru un pictor. Dacă un tablou este apreciat, dincolo de pictor, și de alții, poate fi socotit de succes.

Cum vă ţineţi în frâu orgoliul?

Fără orgoliu, un artist pictor este adesea ignorat. Ponderat, el poate avea capacitatea de a supraviețui și de a se articula lumii artistice moderne.

Ați fost prezent constant cu lucrări în colecțiile de artă din țară, dar și din afara granițelor țării. Cum puteți caracteriza publicul din străinătate în comparație cu cel din România?

Există public cultivat peste tot, atât doar că cei din străinătate, în afară de informație, au și bani. Dar vanitățile artistului sunt aceleași peste tot. Să ne bucurăm cât încă mai există această interacțiune între artă și public, atât timp cât mai putem crea și contempla frumosul.

Creează un site web sau un blog la WordPress.com

SUS ↑